Ministrul Marga declară că nu există temei de preocupare privind modul în care Guvernul tratează problematica minorităţilor
alte articole

Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, afirmă că nu există niciun temei de preocupare în ceea ce priveşte modul în care Guvernul tratează problematica minorităţilor.
"Stabilitatea cadrului juridic destinat protecţiei persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, asigurată prin asumarea de către toate forţele politice din România a principiilor fundamentale în acest domeniu, a condus la dezvoltarea unui stat modern, bazat pe un dialog constructiv atât în plan intern, cât şi plan internaţional. Nu există nici un temei de preocupare în ceea ce priveşte modul în care actualul guvern tratează această problematică. Guvernul este angajat să promoveze abordarea modernă, europeană, profund responsabilă a minorităţilor. De altfel, reprezentanţii minorităţilor şi-au exprimat sprijinul pentru guvern", arată Marga într-o declaraţie, privind politica României în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor.
Ministrul precizează că "România a demonstrat, prin întreg ansamblul de politici publice adoptate după revoluţia din 1989, voinţa de a acorda un tratament echitabil persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale din ţara noastră, în acord cu reperele europene".
"Minorităţile naţionale au reprezentat în toţi aceşti ani un factor de stabilitate în cadrul societăţii româneşti, înţelegând pe deplin şi asumându-şi în mod conştient proiectul naţional al construirii României secolului XXI, alături şi împreună cu populaţia majoritară", adaugă el.
Andrei Marga subliniază că, "în acest moment politic şi istoric, în ciuda dificultăţilor actuale, România posedă un sistem instituţional care permite protejarea şi afirmarea identităţii specifice a tuturor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi participarea acestora la luarea deciziilor politice la toate nivelurile şi în toate domeniile vieţii politice, sociale, economice şi culturale".
"Opinia organizaţiilor minorităţilor naţionale este nu numai ascultată, dar este şi respectată şi promovată în mod constant, întrucât toate deciziile majore privind statutul persoanelor aparţinând minorităţilor sunt unanim împărtăşite de toate forţele politice româneşti", arată ministrul.
El menţionează că standardele prevăzute în România, prin Constituţie şi legislaţia specifică, în ceea ce priveşte asigurarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, sunt apreciate la nivel european, ţara noastră fiind considerată un model de urmat.
"Minorităţile beneficiază de reprezentare parlamentară, posibilitatea studierii limbii materne la toate nivelurile de învăţământ (general, profesional, liceal, superior), sprijin financiar de la stat pentru proiecte culturale şi educaţionale, obligativitatea utilizării plăcuţelor bilingve în localităţile în care populaţia minoritară depăşeşte 20%, posibilitatea utilizării limbii materne în relaţia cu autorităţile locale şi în justiţie în localităţile în care există populaţie minoritară. România respectă şi aplică în plan intern prevederile relevante ale reglementărilor internaţionale în acest domeniu, fapt certificat de toate rapoartele CoE, OSCE şi UE, iar statutul de membru al UE ne obligă la o permanentă îmbunătăţire a cadrului instituţional intern, fiind cunoscut că drepturile omului şi ale persoanelor aparţinând minorităţilor fac parte din pachetul de principii fundamentale pentru toate statele membre", arată Marga.
Ministrul susţine că partidele aflate în coaliţia de guvernare au contribuit la redactarea celei mai mari şi mai substanţiale părţi din actuala legislaţie care garantează drepturile minorităţilor naţionale şi promovează constant dialogul cu organizaţiile acestora, indiferent de opţiunile politice ale unor lideri sau formaţiuni aparţinând minorităţilor.
"Niciun alt partid din spectrul politic al României nu a contribuit mai mult la dezvoltarea cadrului instituţional al României, încât minorităţile să se bucure de drepturile lor, conform exigenţelor europene", completează el.
Marga arată că "România şi-a asumat cu bună ştiinţă obiective foarte înalte în domeniul minorităţilor şi a reuşit să creeze, cu ajutorul şi implicarea activă a cetăţenilor români aparţinând tuturor minorităţilor naţionale, un climat de dialog şi deschidere propice afirmării identităţii tuturor minorităţilor naţionale, indiferent de număr sau pondere politică".
"Angajamentul autorităţilor române faţă de aceste standarde înalte în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale se menţine şi se concentrează în iniţiative de dezvoltare", afirmă ministrul.
Totodată, el exprimă "gratitudinea pentru activitatea susţinută şi loială a reprezentanţilor tuturor minorităţilor naţionale din România, pentru perfecţionarea continuă a sistemului democratic românesc şi promovarea intereselor statului român în plan internaţional".