Ministrul Justiţiei se spală pe mâini de problemele din Justiţie: „Nu am primit de la magistraţi sesizări”

Ministrul Justiţiei se spală pe mâini de problemele din Justiţie relevate de documentarul RECORDER şi de declaraţiile ulterioare ale unor magistraţi care au denunţat şi ei capturarea Justiţiei de către o mână de oameni în frunte cu Lia Savonea.
Marinescu (PSD) susţine că nu există o certitudine că acuzaţiile din documentar sunt reale, nu înainte de verificări. totodată, el declară că nu a avut nicio sesizare despre nereguli în Justiţie primită de la magistraţi.
„Orice investigaţie jurnalistică, orice demers media care invocă existenţa unor probleme într-un sistem public masiv şi în sistemul de justiţie ar trebui să atragă după sine o verificare. O verificare care trebuie făcută prompt, corect, obiectiv. Iar adevărul să aibă la bază probe. Dar o certitudine nu poate să existe decât atunci când, la capătul verificărilor, este stabilit că cele sesizate sunt reale sau, dimpotrivă, sunt infirmate.
În ceea ce priveşte protestul, evident că orice cetăţean este liber să protesteze. Important este ca publicul să înţeleagă, dincolo de emoţii, care este realitatea efectivă şi, repet, această realitate nu poate fi stabilită decât dacă, după verificările care se vor face, alegaţiile din documentar se vor confirma sau, dimpotrivă, vor fi infirmate”, a declarat Radu Marinescu la B1 TV
Întrebat dacă a avut vreodată vreo sesizare sau dacă a venit vreun magistrat la dumnealui să se plângă de presiuni, blocaje ori acte de corupţie în sistem, ministrul Justiţiei a precizat că, de la preluarea mandatului în actuala formulă de guvernare, nu a primit niciun astfel de semnal.
„Nu. Sunt ministrul Justiţiei, adevărat că în formula de guvernare actuală de relativ puţin timp, dar încă de când am intrat în această demnitate publică, nu am avut niciun fel de semnalare din partea vreunui magistrat că ar exista abuzuri, că ar exista persecuţii care să vizeze opiniile sale, convingerile sale, poziţionarea sa în sistemul de justiţie. Nu au existat astfel de sesizări sub nicio formă”, a precizat acesta.
Chestionat dacă a primit informări din partea serviciilor de informaţii despre nereguli în sistem, ministrul Justiţiei a evitat un răspuns concret:
„Nu pot comenta asupra informaţiilor care se furnizează factorilor de decizie pe aceste coordonate. Dar aş putea să vă spun că perspectiva mea asupra problemelor din justiţie este legată de evaluările de care am luat cunoştinţă la momentul când am preluat mandatul, bazate pe rapoartele Rule of Law făcute în anii anteriori. Dar, repet, nu am primit de la magistraţi sesizări cu privire la chestiunile concret vizate în acest documentar, şi anume de abuzuri, de persecuţii, de încercare de a se scăpa de persoane incomode, ca să zic aşa.
Pe de altă parte, dacă îmi permiteţi, aş face şi o observaţie. Ministrul Justiţiei este membru de drept în Consiliul Superior al Magistraturii, dar nu are niciun fel de competenţe în ceea ce priveşte partea disciplinară cu privire la magistraţi. Şi cred că şi această chestiune prezintă relevanţă, pentru că am fost întrebat în aceste zile de ce nu intervin pe linia disciplinară. Chiar am avut o întrebare din Corpul de Control în privinţa magistraţilor. Trebuie cunoscute şi competenţele legale pe care ministrul le are, tocmai pentru o bună înţelegere a situaţiei. Magistraţii nu sunt subordonaţi ministrului Justiţiei. Magistraţii sunt independenţi în conformitate cu dispoziţiile legii, iar disciplinar magistraţii sunt verificaţi de către un organism independent numit Inspecţia Judiciară, apoi CSM şi, bineînţeles, la final, un judecător trebuie să-şi spună opinia asupra acestor chestiuni, pentru că ele ajung şi la instanţa de judecată”, a mai spus Radu Marinescu.