Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, verificat de ANI pentru conflict de interese (surse)
alte articole
Agenţia Naţională de Integritate a declanşat procedura verificării ministrului interimar al Educaţiei, Liviu Pop, pentru conflict de interese în materie penală.
Surse oficiale din cadrul ANI au declarat miercuri că investigaţia se referă la decizia luată de ministrul interimar al Educaţiei de anulare a unui ordin dat de predecesorul său, Daniel Funeriu, decizie prin care Liviu Pop a permis din nou ca sindicatele să reţină cotizaţiile membrilor direct pe statul de plată al profesorilor.
Conflictul de interese de care este suspectat Liviu Pop rezidă în faptul că el a creat un beneficiu pentru Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), unde a deţinut funcţia de secretar general.
ANI a luat în calcul şi faptul că Liviu Pop nu a respectat o decizie a Curţii de Apel Bucureşti, care a respins cererea federaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar, printre care se afla şi FSLI, prin care se solicita anularea ordinului emis de Daniel Funeriu.
Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat miercuri că se va prezenta luni, 2 iulie, la ora 12,00, la Agenţia Naţională de Integritate.
"Luni la ora 12,00 m-au chemat pentru că s-a declanşat o procedură de evaluare a respectării regimului juridic a conflictelor de interese pe perioada exercitării funcţiei de ministru", a spus demnitarul, adăugând că nu i-au fost aduse la cunoştinţă motivele pentru care a fost chemat.