Ministrul Energiei, pe lista neagră a UNPR. "L-am votat să gestioneze averea ţării, nu să o distrugă"

Liderul grupului UNPR din Senat pregăteşte o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Victor Grigorescu.
Victor Grigorescu (facebook.com)
Andrei Pricopie
10.05.2016

Senatorul hunedorean Haralambie Vochiţoiu, liderul grupului UNPR din Senatul României, redactează o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Victor Grigorescu, acţiunea fiind determinată de "incapacitatea" demnitarului "de a gestiona problemele Complexului Energetic Hunedoara, în special, şi cele ale sectorului energetic, în general".

"Scriu textul unei moţiuni simple pentru a-l demite pe domnul ministru Grigorescu din cauza incapacităţii acestuia de a gestiona Complexul Energetic Hunedoara. Am tot insistat, iar ieri am ajuns până la Cotroceni. Dacă până săptămâna viitoare nu se găseşte soluţia normală de aducere pe linia de plutire a Complexului Energetic Hunedoara, vom depune această moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Victor Grigorescu.

L-am votat ministru ca să gestioneze averea acestei ţări, nu să o distrugă, să o falimenteze. Am avut o discuţie cu preşedintele UNPR, domnul Valeriu Steriu, iar în urma acesteia am decis să avem o ultimă discuţie cu Prim - ministrul Dacian Cioloş", a declarat Haralambie Vochiţoiu.

Liderul grupului UNPR din Senat a avut, marţi, discuţii de principiu cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea şi cu liderul Grupului senatorilor PSD, Mihai Fifor.

Moţiunea simplă va fi depusă la Biroul Permanent al Senatului, în cursul săptămânii viitoare, fiind anticipată susţinerea largă a majorităţii parlamentare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor