Ministrul Economiei: Licitaţia pentru Oltchim a fost corectă
alte articole
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat că licitaţia pentru privatizarea Oltchim a fost una "absolut corectă din punct de vedere legal" şi că răspunde cu funcţia dacă totul se va termina cu un eşec din cauza ministerului pe care îl conduce. El a mai precizat că modul cum s-a desfăşurat licitaţia, cum a fost realizat contractul de vânzare-cumpărare şi întreg procesul de privatizare nu este o vină.
"Din punct de vedere legal, este o licitaţie absolut corectă şi trebuie să ţineţi cont de faptul că tot procesul de privatizare a fost conceput de un consultant în privatizare care este una din cele mai mari firme din lume în domeniul consultanţei, PricewaterhouseCoopers, selectată de Guvernul Boc, nu a fost selectată de noi, şi de asemenea în colaborare cu Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie", a afirmat Chiţoiu.
El a mai spus că nu va fi afectat acordul cu Fondul Monetar Internaţional, dacă Dan Diaconescu nu va semna contractul de privatizare şi nu crede că se va ajunge la lichidarea Oltchim.
Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.