Ministrul Economiei către noii „plahotniuci”: O să tăiem din faşă, dur şi fără emoţii orice porniri de preluare a schemelor de corupţie
alte articole
Ministrul Economiei şi Infrastructurii, Vadim Brînzan, informând societatea despre faptul că baronii PDM controlau toate structurile economiei naţionale transformând Republica Moldova în propria afacere a ţinut să atenţioneze „noii plahotniuci, care se cred în formare” că teatrul absurdului s-a închis. „Regizorii şi comisia de admitere la aşa specialităţi a fost desfiinţată şi urmează să fie închisă, după gratii.”
„Celor care se bucură că a plecat vechea acoperire şi speră, că vor prelua anumite scheme le transmit că o să tăiem din faşă aceste porniri, dur şi fără emoţii. Vreau să-i dezamăgesc pe cei care se visează coordonatori, baroni, barsetce sau în alte roluri”, a adăugat acesta în cadrul unui briefing precizând că oamenii care au făcut parte din toată această escrocherie se numeau guvernare.
Oficialul a subliniat că nu va fi uşor de ridicat economia R. Moldova din paragină, dar rând pe rând vor fi scoşi la iveală oamenii şi schemele frauduloase care au îmbogăţit grupul criminal organizat, autoproclamat de la televizor – guvernare. „Vă asigur că avem tot suportul necondiţionat al Guvernului SUA, a UE şi a altor parteneri de dezvoltare.”
Ministrul Economiei consideră că fosta guvernare PDM şi-a inventat o realitate paralelă în care au trăit, iar la un moment dat chiar au început să creadă în ea. „Toţi oamenii care au slujit grupului de interese trebuie să plece. Şi vor pleca, rând pe rând, care la pensie, care la puşcărie.”
„Când voi veni la agenţiile şi instituţiile de stat aflate în subordinea Ministerului, vă rog: nu vă îmbolnăviţi subit sau plecaţi în concediu. O să avem discuţii serioase. Agenţii economici, care încă din frică, şantaj sau speranţa că se va întoarce generalul cel mare mai plătesc bani baronilor PDM vă transmit: opriţi-vă, voi daţi mită unui sistem, care deja e pe moarte şi care nu o să învie”, a conchis Vadim Brînzan.