Ministrul de Interne a semnat ordinul de lichidare a Direcţiei a 5-a din cadrul INI: Poliţia politică din Republica Moldova a fost desfiinţată

Maria Maevschi
27.07.2019

alte articole

Andrei Năstase (Epoch Times România)
Maria Maevschi
27.07.2019

Ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, a semnat vineri 26 iulie, ordinul privind lichidarea Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Naţional de Investigaţii (INI), numită şi Direcţia a 5-a. În context, Năstase a specificat că poliţia politică din Republica Moldova a fost desfiinţată, încheindu-se astfel, o dată pentru totdeauna, un capitol ruşinos în istoria acestei instituţii.

„De aici înainte, toate – dar absolut toate – structurile subordonate Ministerului Afacerilor Interne (MAI) trebuie să lucreze doar pentru oameni şi nu împotriva lor. Vreau prin această decizie să transmit totodată un semnal către ultimele bastioane ale vechiului regim: veţi avea aceeaşi soartă precum această Direcţie de Poliţie Politică, pentru că nimeni care lucrează împotriva oamenilor nu poate rămâne nepedepsit.

Mă folosesc de asemenea de acest prilej pentru a face apel la ce a mai rămas din onoarea procurorilor să răspundă demersului meu cu privire la interceptarea şi filarea unor oameni nevinovaţi. Încetaţi să mai acoperiţi abuzurile din trecut! Le vom descoperi oricum, iar cei care le-au tăinuit vor fi la fel de vinovaţi precum cei ce le-au comis”, a declarat liderul Platformei DA în cadrul unei conferinţe de presă.

Totodată, Năstase a amintit că încă de la începutul mandatului său a afirmat că una din priorităţile instituţiei pe care o conduce – ca de altfel a întregului Guvern – trebuie să fie investigarea abuzurilor care au fost comise, în trecutul recent, împotriva moldovenilor, inclusiv de către structuri subordonate MAI-ului.

„Am spus recent că ţara noastră rămăsese ultima dictatură a Europei, în care oricine lupta pentru democraţie, pluralism sau justiţie era tratat ca un duşman al poporului ce trebuia persecutat, hărţuit şi intimidat, alungat din ţară”, a adăugat Andrei Năstase.

Făcând referire la dezvăluirile apărute în spaţiul public în urma unor investigaţii jurnalistice privind operaţiunea de interceptare şi filare a unor activişti civici, jurnalişti, atâţia şi atâţia oameni simpli, Năstase a specificat că acesta este doar vârful aisbergului, punctând totodată ca „un regim criminal ne-a făcut să ne deprindem cu frica, să şoptim în loc să vorbim tare, să ne uităm în jur înainte de a ne expune vreo părere”.

Năstase a mai amintit şi despre faptul că a făcut recent un demers către ex-procurorul general, Eduard Harunjen, solicitându-i să dispună efectuarea unor investigaţii ample cu privire la respectarea de către procurori a drepturilor persoanelor interceptate de a fi informate despre supunerea la măsuri speciale de investigaţii, dar şi a măsurilor reparatorii pentru cei care au fost interceptaţi în mod abuziv.

Totodată i-a solicitat să informeze opinia publică cu privire la rezultatele acestor cercetări, lucru care, după cum şi era de aşteptat, nu s-a întâmplat. Subliniind că nu poate accepta existenţa unor instituţii şi structuri care să facă poliţie politică, Năstase a anunţat că a dispus o anchetă internă amănunţită cu privire la Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Naţional de Investigaţii – cunoscută şi ca Direcţia a 5-a – iar „constatările sunt extrem de grave”.

„Direcţia a 5-a era instrumentul de urmărire, interceptare şi filare a celor care îndrăzneau să se opună bandei de infractori care se afla la putere. Pe lângă cei activi politic şi civic au fost vizaţi agenţi economici incomozi regimului, investitori autohtoni şi străini. Evident, cu ştirea lui Jizdan, Pînzari, Cavcaliuc şi alte unelte ale lui Plahotniuc. Direcţia a 5-a a lucrat aşadar împotriva oamenilor, nu în slujba oamenilor. Iar pentru aşa ceva nu există niciun fel de scuză sau justificare”, a conchis ministrul de Interne.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor