Ministrul de Externe al Germaniei către MAE român: Clădiţi cu noi Europa valorilor, a democraţiei şi a drepturilor omului
alte articole

Într-un mesaj transmis luni cu prilejul Reuniunii anuale a diplomaţiei, Guido Westerwelle, ministrul de Externe al Germaniei, îi îndeamnă pe diplomaţii români să se alăture Guvernului Federal de la Berlin, pentru clădirea unei Europe a valorilor, a democraţiei şi a drepturilor omului.
În mesajul al cărui text a fost transmis presei de MAE român, ministrul german relevă că relaţia tradiţională româno-germană se aşează pe "un fundament de încredere crescută", dar şi pe valorile şi pe principiile comune ale UE, care trebuie apărate "atât în exterior, cât şi în interior".
"Aceste relaţii se bazează pe valorile şi principiile comune care ne unesc în interiorul UE şi pe care suntem chemaţi să le apărăm atât în exterior, cât şi în interior. În calitatea dumneavoastră de diplomaţi ştiţi că putem obţine cele mai mari succese în exterior doar atunci când reuşim să dăm exemple convingătoare ale unor virtuţi precum democraţia, statul de drept şi respectarea drepturilor omului", a precizat Westerwelle.
"Convieţuirea constructivă în cadrul UE, precum şi clarificarea unor diferenţe în cadrul unor proceduri şi instituţii democratice reprezintă, din acest motiv, şi condiţiile pentru ca atât UE, cât şi Germania şi România să-şi poată reprezenta cu succes, în lume, propriile interese îndreptăţite. În acest sens, ţările noastre, şi mai ales serviciile noastre externe ar trebui să colaboreze în mod strâns" , a mai spus Westerwelle în mesaj.