Ministrul Apărării: Securitatea României nu este ameninţată în niciun fel

Soldaţi români din teatrele de operaţiuni NATO. (Epoch Times România)
P. P.
14.05.2014

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a afirmat, miercuri, că securitatea României nu este ameninţată în niciun fel, precizare efectuată pe fondul ameninţărilor lansate de vicepremierul rus Dmitri Rogozin, a notat Mediafax.

„Din punct de vedere al securităţii naţionale România nu este ameninţată în niciun fel, iar dacă va exista o tentativă a Federaţiei Ruse de a intra în spaţiul aerian românesc, ţara noastră va aplica măsurile care se vor dispune la nivelul Uniunii Europene şi al NATO”, a declarat Duşa.

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a avertizat în repetate rânduri România, precizând că „data viitoare va survola teritoriul ţării cu un bombardier”.

Întrebat cum vede închiderea graniţelor aeriene de România şi Ucraina, şeful comisiei pentru Afaceri Internaţionale a Dumei, Alexei Puşkov, a declarat că „Rusia n-ar trebui să arate o reţinere excesivă”.

La cererea Alianţei Nord Atlantice, Moscova a întârziat să-şi ofere poziţia oficială privind declaraţiile vicepremierului rus.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor