Ministrul Apărării: Marea Britanie nu va permite Statelor Unite să utilizeze bazele sale militare pentru a ataca Groenlanda

Statele Unite nu vor avea voie să utilizeze bazele britanice pentru a invada Groenlanda, a declarat ministrul britanic al Apărării, John Healey, scrie Telegraph.
Intervenţia lui John Healey vine după ce Donald Trump şi-a reînnoit apelurile de a prelua teritoriul danez, despre care a afirmat că trebuie să se afle sub stăpânirea SUA pentru a consolida securitatea în regiune.
O astfel de mişcare ar arunca alianţa NATO în haos, având în vedere că SUA, Danemarca şi Marea Britanie se numără printre cele 32 de state membre ale grupului.
Întrebat dacă bazele, personalul sau echipamentele britanice ar fi utilizate pentru a sprijini o astfel de operaţiune, ministrul Apărării a declarat pentru ITV News: „Nu se pune problema. Groenlanda şi Danemarca fac parte din NATO.
Noi şi SUA facem parte din această alianţă, cu obligaţii care decurg din tratat. În ceea ce priveşte sprijinul Regatului Unit pentru orice naţiune care întreprinde acţiuni militare, vom acţiona în acest sens dacă scopul este corect şi dacă temeiul juridic este solid.”
Keir Starmer l-a sfidat pe preşedintele SUA declarând că este de partea Danemarcei.
Acest lucru l-a determinat pe Lord Mandelson, fostul ambasador britanic în SUA, să acuze prim-ministrul şi alţi lideri europeni de „teatralitate”.
Marcio Rubio, secretarul de stat al Casei Albe, a informat politicienii americani că obiectivul era să cumpere Groenlanda, nu să o cucerească. Jens-Frederik Nielsen, prim-ministrul insulei, a afirmat în repetate rânduri că Groenlanda nu este de vânzare.
Vineri, Trump şi-a reînnoit apelurile ca SUA să achiziţioneze Groenlanda.
Întrebat de ce nu îşi exercită pur şi simplu dreptul existent de a construi baze pe insulă, el a răspuns: „Pentru că, atunci când o deţinem, o apărăm. Nu aperi în acelaşi mod o proprietate închiriată. Trebuie să o deţii.”
Trump a făcut aceste declaraţii în timpul unei întâlniri cu directorii din domeniul energetic, care lucrează la deschiderea aprovizionării cu petrol din Venezuela.
SUA vor achiziţiona Groenlanda „fie că le place sau nu”, deoarece „dacă nu o facem noi, o vor face China sau Rusia”.
„Dacă vă uitaţi în afara Groenlandei în acest moment, veţi vedea distrugătoare ruseşti, distrugătoare chinezeşti şi submarine ruseşti peste tot”, a adăugat el.
„Nu vom permite Rusiei sau Chinei să ocupe Groenlanda, iar asta vor face dacă noi nu o vom face.”
De asemenea, ar fi necesară aprobarea Danemarcei înainte ca Groenlanda să accepte orice acord. Acest lucru a fost exclus de Mette Frederiksen, prim-ministra Danemarcei.
Vineri, Richard Dearlove, fostul şef al MI6, l-a susţinut pe Trump. Dearlove, care a condus agenţia britanică de informaţii externe între 1999 şi 2004, a cerut Danemarcei să închirieze Groenlanda americanilor pentru un secol, în scopul de a consolida securitatea Europei şi de a descuraja ameninţările din partea Chinei.
„Există un argument puternic în favoarea consolidării securităţii Europei prin amplasarea unei prezenţe mult mai importante a forţelor americane, care sunt singurele care pot face faţă în mod eficient în Groenlanda”, a declarat el pentru TalkTV.
„Acum, aş fi crezut că este posibil ca Danemarca şi Statele Unite să încheie un acord. De ce naiba danezii nu le închiriază Groenlanda pentru 100 de ani?
Cred că este foarte important să privim acest lucru nu din perspectiva 'Doamne, nu face Trump lucruri îngrozitoare?', ci din perspectiva securităţii europene şi a siguranţei zonei în care trăim.”
Fostul şef al serviciilor secrete britanice a declarat că „precedentele” pentru ambiţiile lui Trump includ achiziţionarea Alaskăi de la Rusia şi achiziţionarea Louisianei de la prima republică franceză în anii 1800.