Ministrul Agriculturii, între cei 4,5 milioane de români care trăiesc în sărăcie şi interesele industriei alimentare
alte articole
Organizaţiile neguvernamentale active în domeniul prevenirii risipei de hrană în România protestează faţă de intenţia ministrului Agriculturii, Petre Daea, de a amâna aplicarea Legii privind diminuarea risipei alimentare, reiese dintr-un comunicat remis luni de mai multe organizaţii.
"Este nevoie să ancorăm bine în realitate prevederile legii, motiv pentru care ne gândim ca să abordăm în etapa următoare legea ca atare pentru că sunt solicitări din partea celor care o pun în aplicare, să ne uităm cu mai multă atenţie la unele prevederi care astăzi nu o pot face aplicabilă", a declarat, cu o zi în urmă, ministrul Petre Daea.
Legea privind diminuarea risipei alimentare, votată inclusiv de parlamentarii PSD, a fost promulgată pe data de 16 noiembrie anul trecut şi prevede ca, în termen de 6 luni de la data publicării, Ministerul Agriculturii trebuie să elaboreze normele metodologice de aplicare a acesteia, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Potrivit ONG-urilor, acum Ministrul Agriculturii cedează presiunii reprezentanţilor industriei alimentare, ignorând faptul că în România se aruncă în fiecare an 2,55 milioane de tone de mâncare şi cca 4,5 milioane de români au dificultăţi în procurarea hranei zilnice:
Actul normativ trebuie însoţit de norme metodologice de aplicare prin hotărâre de guvern, însă cei care trebuie să intre în echipajul acesta al prevederilor legale au avut unele observaţii şi trebuie să modificăm legea, motiv pentru care n-am dat drumul la normele metodologice. Am pus pe site o anumită variantă, în consultare publică. Nu este uşor de aplicat, motiv pentru care am zis că mai bine să stăm şi să o facem cum trebuie în aşa fel încât ea să îşi atingă scopul.
Organizaţiile semnatare - Asociaţia Mai Mult Verde, Ateliere Fără Frontiere, SOMARO - Magazin Social, Centrul de Resurse pentru participare publică, Asociaţia Consumatorilor de Produse Alimentare din România - "Optimum Cibum", TERRA Mileniul III, Asociaţia pentru Colectarea şi Distribuţia Alimentelor şi Asociaţia Carusel - au participat activ la grupurile de lucru organizate la Ministerul Agriculturii şi au transmis în timp util propuneri concrete pe proiectul de Hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii privind diminuarea risipei alimentare, atrăgând atenţia, printre altele, asupra câtorva aspecte esenţiale:
1. defiscalizarea 100% a transferului prin donaţie, conform legii sponsorizării, a alimentelor aflate în ultimele trei zile de valabilitate – donarea acestor alimente fără a indica ce valoare va putea înregistra donatorul (cea de vânzare accelerată, cea iniţială, de intrare, cea de comercializare etc.) poate genera efecte nedorite, abuzuri sau chiar defiscalizarea ascunsă a deşeurilor;
2. este necesar ca aceste donaţii să aibă un statut fiscal aparte (donaţie cu valoare ‘zero’) pentru a nu denatura legea sponsorizării şi, mai mult, pentru a nu afecta bugetele de sponsorizare pe care companiile de retail şi industria alimentară le rezervă în prezent proiectelor sociale şi de protecţia mediului implementate de ONG-uri;
3. este absolut necesară corelarea cu legislaţia în vigoare privind regimul şi ierarhia deşeurilor, precum şi aplicarea principiului "poluatorul plăteşte"; astfel, contravaloarea transportului direcţionării alimentelor către donatari trebuie suportată de către potenţialul generator de deşeuri alimentare conform prevederilor Directivei 2004/35/CE transpusă în legislaţia naţională prin OUG nr. 68/2007 modificată şi actualizată.
Mai mult, organizaţiile semnatare au solicitat Ministerului o dezbatere publică pe forma finală a HG pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii privind diminuarea risipei alimentare şi au insistat asupra faptului că este esenţial ca normele de aplicare a Legii nr 217/2016 să fie publicate cât mai repede.
"Legea privind diminuarea risipei alimentare este, ca toate legile, perfectibilă. Considerăm însă că este prioritar ca legea actuală să devină aplicabilă cât mai curând, prin adoptarea unor norme bune de aplicare. Procesul de modificare a actului normativ ar trebui început abia după ce vom vedea în practică eventualele neajunsuri ale legii şi vom şti exact cum ar trebui ea îmbunătăţită. Prin acest comunicat, organizaţiile semnatare solicită Prim Ministrului Sorin Grindeanu şi Ministrului Agriculturii Petru Daea să nu cântărească numai interesele sectorului de afaceri, ci şi beneficiile pe care legea le-ar avea pentru mediu şi românii cei care trăiesc în sărăcie", au transmis organizaţiile.