Miniştrii de externe azer şi armean au discutat la Kiev despre Nagorno-Karabah

Miniştrii afacerilor externe ai Armeniei şi Azerbaidjanului, Edward Nalbandian şi Elmar Mamediarov, au discutat între ei, precum şi cu mediatori internaţionali, despre procesul de reglementare a problemei Nagorno-Karabah, informează joi Ministerul Afacerilor Externe armean. Întrevederea s-a desfăşurat în cadrul reuniunii Consiliului ministerial al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, care se desfăşoară la Kiev, relatează ITAR-TASS
Ministrul afacerilor externe armean, Eduard Nalbandian (FABRICE COFFRINI/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
05.12.2013

Miniştrii afacerilor externe ai Armeniei şi Azerbaidjanului, Edward Nalbandian şi Elmar Mamediarov, au discutat între ei, precum şi cu mediatori internaţionali, despre procesul de reglementare a problemei Nagorno-Karabah, informează joi Ministerul Afacerilor Externe armean. Întrevederea s-a desfăşurat în cadrul reuniunii Consiliului ministerial al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, care se desfăşoară la Kiev, relatează ITAR-TASS.

După o discuţie tete-a-tete, miniştrilor de externe armean şi azer li s-au alăturat copreşedinţii Grupului de la Minsk al OSCE, Igor Popov (Rusia), Jacques Faure (Franţa), James Warlick (SUA) şi reprezentantul personal al preşedintelui în exerciţiu al OSCE, Andrzej Kasprzyk.

'În contextul întrevederii dintre preşedinţii Armeniei şi Azerbaidjanului, Serj Sargsian şi Ilham Aliev, care a avut loc la 19 noiembrie, la Viena (Austria), copreşedinţii au continuat discuţia cu miniştrii, în scopul înregistrării unui progres în procesul de reglementare paşnică', precizează comunicatul Ministerului de Externe al Armeniei.

Miniştrii şi copreşedinţii au convenit ca pe parcursul viitoarelor săptămâni să continue discuţiile pe marginea reglementării problemei Nagorno-Karabah. De asemenea, copreşedinţii şi-au făcut publică intenţia de a desfăşura vizite în această regiune.

La ora actuală, Armenia şi Azerbaidjan caută căi de soluţionare a unei probleme extrem de complicate: elaborarea unui proiect de acord privind principiile-cadru ale reglementării conflictului. Abia după ce se va conveni asupra acestor principii de bază vor putea începe negocierile pe marginea acordului paşnic de reglementare atotcuprinzătoare a conflictului.

Stadiul militar al conflictului din Nagorno-Karabah a fost stopat în mai 1994, prin semnarea Protocolului de la Bişkek, mediat de Rusia şi Adunarea Interparlamentară a Comunităţii Statelor Independente (CSI). Moratoriul de încetare a focului în zona de conflict este în principiu respectat de cele două părţi, fără amestecul pacificatorilor şi fără participarea unor forţe terţe.

În ultimii ani, mediatorii au adus de mai multe ori în dezbaterea părţilor aflate în conflict propuneri confidenţiale asupra proiectului de acord, care însă au fost respinse fie de Armenia, fie de Azerbaidjan, fie de Nagorno-Karabah.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor