Ministerul de Externe al R. Moldova susţine demararea unei investigaţii privind reţinerea lui Roman Protasevici

Roman Protasevici (Artur Widak/NurPhoto via Getty Images)
Tatiana Chiriac
24.05.2021

Ministerul de Externe de la Chişinău (MAEIE) a informat luni, 24 mai, că urmăreşte îndeaproape situaţia în jurul aterizării forţate la Minsk a avionului de pe ruta Atena – Vilnius susţinând, totodată, apelurile partenerilor internaţionali pentru demararea unei investigaţii independente în scopul elucidării tuturor circumstanţelor producerii acestui incident, inclusiv reţinerea unui jurnalist bielorus.

Totodată, MAEIE reiterează „poziţia consecventă a Republicii Moldova de încurajare a respectării de către toţi membrii comunităţii internaţionale a principiilor şi normelor de drept internaţional”, potrivit unui comunicat.

Ambasada R. Moldova la Vilnius a informat Ministerul de Externe că la bordul aeronavei nu s-a aflat niciun cetăţean moldovean.

Radio Europa Liberă transmite că activişti ai societăţii civile din domeniul media au protestat, luni, în faţa ambasadei Bielorusiei la Chişinău, cerând eliberarea jurnalistului Roman Protasevici, care a fost cofondator al canalului Telegram, Nexta-Live. Portalul a devenit viral după ce a informat constant despre protestele masive de după alegerile prezidenţiale de anul trecut, înăbuşite violent de autorităţile de la Minsk.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor