Militarul care şi-a împuşcat mortal colegul a fost arestat pentru 30 de zile

Procuratura Militară Bălţi i-a înaintat, marţi, învinuirea oficială militarului acuzat de "încălcarea regulilor de mânuire a armei soldată cu decesul unei persoane". Potrivit "Infotag", şefa serviciului de presă a Procuraturii Generale, Maria Vieru, a menţionat că instanţa a admis integral demersul procurorului şi i-a aplicat acestuia arest pentru un termen de 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, militarul riscă de la 2 la 7 ani de închisoare.
(Johannes Simon / Getty Images)
Tatiana Chiriac
16.07.2013

Procuratura Militară Bălţi i-a înaintat, marţi, învinuirea oficială militarului acuzat de "încălcarea regulilor de mânuire a armei soldată cu decesul unei persoane". Potrivit "Infotag", şefa serviciului de presă a Procuraturii Generale, Maria Vieru, a menţionat că instanţa a admis integral demersul procurorului şi i-a aplicat acestuia arest pentru un termen de 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, militarul riscă de la 2 la 7 ani de închisoare.

Precizăm că şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, generalul Vitalie Stoian a declarat că moartea soldatului Armatei Naţionale, rănit mortal vineri, ca rezultat al unei împuşcături cu arma din dotare produsă de un coleg de serviciu, a fost un accident. În versiunea Ministerului Apărării, vineri, 12 iulie, în timpul executării serviciului de gardă, la ora 21.50, după încărcarea armelor şi instructajul efectuat de către şeful gărzii, caporalul de schimb nr.2, împreună cu militarii de gardă, au plecat pentru efectuarea schimbului la posturile 3 şi 4 în parcul auto al unităţii militare.

În timp ce caporalul de schimb şi santinela postului 3 se pregăteau de raport, soldatul Mihail Uşurelu, care era santinelă la postul 4, a părăsit postul, deplasându-se spre postul 3.

Caporalul de schimb a somat santinela să nu părăsească postul, dar ostaşul nu a reacţionat şi a continuat deplasarea. În acel moment, fără comandă şi într-un mod spontan, un militar de gardă a ieşit fără permisiune din formaţie, a încărcat arma şi, fără somaţie, a efectuat un foc în direcţia soldatului Uşurelu. Ca rezultat, ostaşul a căzut la pământ, sângerând în regiunea abdomenului.

În mai puţin de o lună, trei militari din cadrul Armatei Naţionale au decedat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor