Mike Pompeo discută situaţia din Libia cu Ministrul de Externe egiptean

Secretarul american de stat Mike Pompeo (John Thys/AFP via Getty Images)
Andrei Popescu
20.08.2019

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, şi-a exprimat luni îngrijorările cu privire la conflictul prelungit din Libia într-un apel telefonic cu omologul său egiptean.

Ambii au fost de acord cu necesitatea unei soluţii politice, potivit Departamentul de Stat. Pompeo a discutat, de asemenea, cu ministrul egiptean de Externe, Sameh Shoukry, modalităţi de cooperare în chestiunea Statului Islamic şi a grupurilor militante Al-Qaeda, a declarat departamentul într-un comunicat.

"Secretarul şi ministrul de externe au împărtăşit îngrijorarea pentru violenţa prelungită şi instabilitatea din Libia şi au convenit asupra necesităţii de a obţine o soluţie politică a conflictului", a afirmat acesta.

Ministerul de Externe al Egiptului a declarat că cele două părţi au discutat şi despre conflictul israeliano-palestinian, precum şi despre crizele din Siria şi Yemen. În ceea ce priveşte problema palestiniană, Shoukry „a subliniat necesitatea de a ajunge la o soluţie globală”.

Egiptul şi Emiratele Arabe Unite îl susţin pe comandantul estic al Libiei, Khalifa Haftar, a cărui armată naţională din Libia (LNA) a încercat să cucerească Tripoli de la forţele aliate cu guvernul recunoscut internaţional.

Turcia a expediat recent arme în Tripoli pentru a opri atacul lui Haftar, potrivit diplomaţilor.

Emisarul ONU pentru Libia, Ghassan Salame, a cerut luna trecută un armistiţiu în ţara nord-africană şi a avertizat că un aflux de arme de la sponsori străini, care încălca un embargo asupra armelor, alimentează conflictul.

Libia este scena unui război civil de la debarcarea dictatorului Moammer Gaddafi în 2011.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor