Libia: Luptele pentru Tripoli intră într-o nouă etapă
alte articole
Forţele loiale guvernului de unitate al Libiei au lansat un contraatac pentru a opri luptătorii rivali să avanseze înspre oraş. Apelurile europene pentru încetarea imediată a focului au fost respinse de Moscova şi Washington.
Noi lupte au izbucnit sâmbătă în districtele sudice ale capitalei libiene, în contextul intensificării conflictului ce are loc de câţiva ani între guvernele rivale din ţară, potrivit Deutsche Welle.
Rezidenţii din Tripoli au declarat că au auzit rachete şi proiectile în câteva districte, care au făcut parte dintr-un contraatac lansat de forţe loiale Guvernului de Acord Naţional (GAN) împotriva trupelor generalului Khalifa Haftar.
Haftar nu recunoaşte guvernul GAN şi, în schimb, susţine o administraţie rivală în estul Libiei.
“Am lansat o nouă etapă de atac. Au fost date ordine pentru a avans şi câştiga teren”, a declarat Mustafa al-Mejii, purtător de cuvânt al forţelor GAN.
Câteva lovituri aeriene au fost desfăşurate împotriva poziţiilor militare deţinute de Armata Naţională Libiană (ANL) a lui Haftar, la aproximativ 100 km sud-vest de capitală, potrivit colonelului Mohamad Gnounou, un alt purtător de cuvânt al GAN.
ANL a susţinut că luptătorii săi au “preluat controlul asupra câtorva poziţii noi pe liniile de luptă din Tripoli”.
Contraatacul de sâmbătă are loc după lansarea în 4 aprilie, de către Haftar, a unei ofensive împotriva guvernului din Tripoli. Totuşi, luptătorii ANL au eşuat să treacă de apărea sudică a oraşului.
Aproximativ 220 de persoane au fost ucise şi alte peste 1.000 au fost rănite în timpul luptelor recente, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. De asemenea, peste 25.000 de persoane şi-au părăsit locuinţele.
Ofensiva lui Haftar a dezvăluit poziţii diverse în ceea ce priveşte Libia, SUA şi Rusia fiind de această dată în aceeaşi tabără. Cele două ţări au refuzat să susţină o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU care solicita un acord de încetare a focului. Germania şi Franţa susţin textul propus de britanici.
Rusia a refuzat să îl învinuiască pe Haftar pentru cea mai recentă amplificare a violenţelor. Preşedintele american Donald Trump, totuşi, a părut să îl încurajeze pe Haftar prin faptul că a discutat cu acesta prin telefon la începutul acestei săptămâni.
Casa Alba a declarat că Trump şi Haftar au discutat luni despre “eforturile continue împotriva terorismului şi despre necesitatea instaurării păcii şi stabilităţii în Libia”.
Washingtonul nu a menţionat motivul deciziei de a nu susţine textul ONU, care cere de asemenea acces nerestricţionat pentru ajutoare umanitare în Libia.