Mihaela Buzărnescu s-a calificat în semifinalele probei de dublu la Bogota (WTA)

Jucătoarea română alături de germanca Anna-Lena Friedsam sunt la un meci distanţă de finala probei de dublu a circuitului WTA 250 “Copa Colsanitas”, care se dispută la Bogota, după succesul cu 7-6 (6), 7-5 înregistrat în faţa cuplului Iana Sizikova (Rusia)/Yafan Wang (China).
(Copa Colsanitas/facebook)

Perechea româno-germană Mihaela Buzărnescu/Anna-Lena Friedsam a obţinut accederea în penultimul act al turneului de tenis de la Bogota (WTA), după ce a învins, miercuri, pe cuplul format din sportivele Iana Sizikova (Rusia)/Yafan Wang (China) cu scorul de 7-6 (6), 7-5.

Favoritele numărul trei la cucerirea trofeului au avut nevoie de o oră şi 39 de minute de joc efectiv pentru calificarea în faza superioară a competiţiei cu premii totale în valoare de 235.238 dolari.

Buzărnescu şi Friedsam şi-au asigurat un cec de 3.800 dolari şi 110 de puncte WTA la dublu, urmând să joace în penultimul act cu câştigătoarele din meciul Arina Rodionova (Australia)/Rosalie van der Hoek (Olanda/N.2) - Lara Arruabarrena (Spania)/Katarzyna Piter (Polonia).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport