Andy Murray se alătură unor investitori de renume pentru finanţarea unui brand de îmbrăcăminte pentru golf

Andy Murray se lansează tot mai mult în afaceri legate de sport după retragerea din tenis.
Andy Murray (Jan Kruger/Getty Images)
Veronica Petrică
11.03.2026
Andy Murray (Jan Kruger/Getty Images)
Veronica Petrică
11.03.2026

Fostul lider mondial Andy Murray a făcut un nou pas în lumea afacerilor după ce s-a retras din tenisul profesionist, alăturându-se unui grup de acţionari de renume, care investeşte într-una dintre cele mai mari mărci de îmbrăcăminte pentru golf.

Dublul campion la Wimbledon a fost tot mai atras de golf după încheierea carierei sale sportive în 2024, iar acum s-a alăturat mai multor vedete britanice cunoscute, acţionari la compania britanică Manors Golf, care produce îmbrăcăminte de golf premium.

Andy Murray şi Theo Walcott şi alte vedete investesc într-un brand premium de golf

Sir Andy Murray a investit în compania britanică de îmbrăcăminte premium pentru golf, care se adresează unei generaţii mai tinere de jucători, potivit The Sun.

„Produsul este excelent, dar nu este suficient”, a spus Murray. „Au mers mai departe şi au creat ceva cu adevărat special şi cred că pot evolua de aici pentru a construi o afacere de succes pe termen lung.”

Alături de personalităţile TV Ant şi Dec, precum şi de fostul star al fotbalului englez Theo Walcott şi actorul Nicholas Hoult, Murray a declarat că „a fost imediat cucerit de pasiunea şi viziunea” brandului când Manors a prezentat pentru prima dată proiectul anul trecut.

Manors Golf şi-a extins prezenţa la nivel internaţional, rapoartele sugerând că aproximativ 40% din vânzările sale provin acum din Statele Unite.

Investiţia în Manors Golf reflectă, aşadar, nu numai o oportunitate de afaceri a lui Andy Murray, ci şi implicarea crescândă a acestuia în acest sport, potrivit HITC.

Djokovic, Alcaraz şi Zverev sunt atraşi şi ei de golf

Aşii tenisului Novak Djokovic, Carlos Alcaraz şi Alexander Zverev au şi ei o pasiune pentu golf.

Participanţi la turneul de tenis Indian Wells, din California, care se desfăşoară pe parcursul a două săptămâni, oferind jucătorilor mai mult timp între meciuri, Djokovic, Alcaraz şi Zverev petrec timp împreună jucând golf, departe de competiţie.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos