Michael Bloomberg ar putea candida independent pentru Casa Albă
alte articole
Alegerile prezidenţiale din SUA ar putea primi un nou concurent, existând zvonuri că fostul primar al New York-ului, Michael Bloomberg, ar putea lua în considerare lansarea unei campanii "independente".
Aparent, Bloomberg şi-a instruit consilierii să traseze un plan de acţiune pentru o potenţială candidatură, în condiţiile în care Donald Trump a preluat controlul în tabăra republicană, iar Hillary Clinton a pierdut o parte din avantajul sau în tabăra democraţilor.
Conform New York Times, "anumite circumstanţe" ale cursei prezidenţiale curente i-au oferit lui Bloomberg o nouă speranţă. Aparent, miliardarul în vârstă de 73 de ani le-ar fi zis prietenilor şi aliaţilor că va cheltui cel puţin un miliard de dolari din averea personală pentru a-şi finanţa campania.
Potenţialul candidat prezidenţial a stabilit un termen limită pentru începutul lunii martie – termenul maxim la care consilierii săi consideră că Bloomberg îşi mai poate lansa candidatura independentă în toate cele 50 de state.