Merkel, NSA şi câteva scenarii pentru alegerile din Germania

Cu doar o lună rămasă până la alegerile parlamentare, Angela Merkel pare de neoprit în cursa pentru al treilea mandat de cancelar. Nici scandalul de spionaj care a trezit întrebări în legătură cu datele private ale cetăţenilor transmise de serviciile secrete germane către NSA, nu pare să fi afectat prea tare CDU. Iar contracandidatul ei din partea SPD Steinbrueck pare inexistent. Rezultatul nu este însă cert, pentru că nu se ştie cu cine vor face alianţă la guvernare creştin-democraţii.

Merkel a fost adesea criticată pentru reacţiile ei greoaie şi întârziate la diverse probleme importante. De exemplu în criza euro i s-a reproşat că a ezitat prea mult cu bail-out-urile, că a întârziat cu salvarea statelor puternic îndatorate, cerându-le cu încăpăţânare acestora să facă reforme structurale şi să ia măsuri de austeritate.

Cancelarul german a devenit foarte impopular în sud, unde politicienii au putut s-o scoată ţap ispăşitor pentru propriile probleme economice şi pentru propria lipsă de voinţă de a face reforme dureroase. Acasă, în Germania însă, se pare că nemţii au apreciat că Merkel nu s-a aruncat să finanţeze statele cu probleme fără să pună condiţii şi a tot repetat că Germania nu trebuie să ajungă banca într-o uniune de transfer.

În prezent, cel puţin declarativ, zona euro şi economiile ei dau primele semne de ieşire din recesiune. Deci, Merkel poate spune electoratului că reţeta sa de management al crizei a dat roade. În plus, economia Germaniei a rămas cea mai puternică din Europa.

Pe plan intern, Merkel pare să iasă cu bine şi din criza provocată de dezvăluirile lui Edward Snowden, potrivit cărora serviciile de informaţii germane transmiteau munţi de date personale şi comunicaţii stocate ale cetăţenilor către partenerii americani din NSA. Germania este o ţară în care cetăţenii sunt sensibili la protejarea datelor personale şi a corespondenţei iar Merkel ştie bine asta. Cancelarul a procedat ca de obicei cu prudenţă. S-a abţinut să comenteze la început, a spus că nu ştia nimic despre subiect şi că nu este acceptabil spionajul între parteneri ca principiu, prin intermediul purtătorului de cuvânt Steffen Seibert. Ba mai mult, i-a lăsat pe alţii să iasă în faţa, precum ministrul de Interne CSU Friedrich, care a fost criticat ca apărător al NSA şi exagerat de proamerican.

În final, când a văzut că negatul nu ridică decât noi întrebări, a decis să acţioneze. Tipic stilului reactiv, dar foarte bine calculat al politicii lui Merkel. Nu a recunoscut deschis că NSA a făcut spionaj pe teritoriul german, dar a propus americanilor să semneze un acord anti-spionaj. Mai mult, Merkel şi CDU au încercat să împartă răspunderea pentru scandalul PRISM şi cu adversarii politici. Ei au susţinut că SPD a stabilit actualul cadru de cooperare între serviciile secrete germane şi NSA, dar când fostul ministru de externe social-democrat Frank Walter Steinmeier a vrut să depună mărturie în acest sens în faţa comisiei de control a serviciilor secrete din Bundestag, nu a fost lăsat.

Mai mult, Merkel a jucat cu dibăcie pentru a nu pierde din votanţi ca urmare a scandalului de spionaj. Ea a cerut recent ca Parlamentului să i se dea mai multă putere de control asupra serviciilor secrete. „Trebuie să li se spună serviciilor că nu sunt în afara ordinii statului de drept democratic, ci sunteţi obligaţi şi să faceţi anumite lucruri cât de transparent posibil”, a spus Merkel. Astfel cancelarul s-a poziţionat încă odată de partea poporului, undeva deasupra clasei politice şi s-a distanţat de problemă. Mai mult, a reuşit să paseze şi o parte de vină către opoziţie. Ea vrea să se prezinte la nivel de imagine ca un cancelar al tuturor germanilor, ca mama naţiunii (nu degeaba este alintată Mutti Merkel), care se situează deasupra jocurilor partizane meschine. Iar nemţii preferă un astfel de lider discret şi calculat, care să nu fie implicat, cel puţin la vedere, în bătălii publice murdare şi atacuri la persoană.

Premisele lui Merkel pentru o nouă victorie par cum nu se poate mai bune. Strategia sa de ignorare totală a oponentului, social-democratul Peer Steinbrueck, dă roade. Acesta încearcă s-o provoace, dar stângaci şi mai rău, pierde electorat, prin declaraţii neinspirate precum cea legată de originile est-germane ale lui Merkel. Angela nu-l bagă în seamă, ci începe să colinde ţara pentru a da un mesaj de continuitate, bazat pe realizările guvernului ei şi pe planurile sale de viitor: reducerea şomajului, consolidarea fiscală, alocaţiile pentru mame, investiţiile în educaţie şi cercetare, salariul minim. Ea nu vrea să polarizeze, ci să se prezinte ca soluţia raţională, lucidă, la care nu există alternative.

Presa germană se plânge deja de plictisitoarea campanie electorală, în care adversarii lui Merkel par să nu se distingă prea mult de programele şi oferta electorală a acesteia. Până la urmă, atât SPD cât şi Verzii au aprobat prin vot în Parlament politica europeană a lui Merkel, bailout-urile, chiar dacă scrâşnind din dinţi. Ca urmare, Merkel poate să conteze pe conjuctura favorabilă externă şi internă pentru a capitaliza voturi cu un mesaj de continuitate.

Almut Moller, cercetătoare la think-tank-ul German Council on Foreign Relations, face însă o observaţie interesantă într-un comentariu pentru Spiegel : „Din campania pentru alegerile parlamentare lipsesc deocamdată dezbaterile legate de politica de gestionare a crizei din zona euro, cât şi bătăliile de idei şi viziuni pentru UE în secolul 21”. Pe lângă incapacitatea opoziţiei de a se demarca de Merkel în tematica europeană (au existat încercări timide în privinţa bailout-ului Ciprului!), acest fapt se explică prin modul cum o percep germanii pe Merkel. Majoritatea aprobă leadership-ul ei prudent, vizibil în decizii precum netrimiterea de trupe în Libia şi abţinerea de la vot în Consiliul de Securitate al ONU, şi imaginea ei de lider modest şi harnic. În plus, Merkel ştie să se reorienteze în funcţie de electorat în acţiunile politice. După Fukushima, a făcut o voltă de 180 de grade şi a început închiderea centralelor nucleare, iar acum 45% dintre votanţii ecologiştilor vor ca Merkel să rămână în funcţie la alegerile din septembrie.

Revenind la leadership-ul european al Germaniei şi al cancelarului în special, criticat adesea în criza euro pentru lipsă de viziune şi de pasiune pentru UE, în contradicţie cu predecesorii, Moeller subliniază că pentru „Merkel UE este un vehicul de cooperare şi nu un scop în sine, pentru că ea nu are un reflex integraţionist”. În opinia ei, dacă va fi realeasă, Angela nu-şi va schimba cursul european şi nu va veni cu o viziune consistentă asupra unei uniuni economice şi monetare mai integrate pentru că „ea nu este îngerul păzitor al unei Europe federaliste”.

Merkel se prezintă ca un cancelar al tuturor germanilor, ca mama naţiunii, care se situează deasupra jocurilor partizane meschine. Iar nemţii preferă un astfel de lider discret şi calculat, care să nu fie implicat, cel puţin la vedere, în bătălii publice murdare şi atacuri la persoană.

O ecuaţie cu câteva necunoscute

Totuşi dincolo de siguranţa pe care o afişează cancelarul că va învinge, rămân destule necunoscute în ecuaţia parlamentarelor. Vor obţine partenerii CDU, liberalii de la FDP, suficiente voturi pentru a trece pragul şi vor putea ei să formeze din nou guvernul, sau va trebui Merkel să facă o alianţă contra-naturii cu Verzii sau chiar o Mare Coaliţie cu rivalii de la SPD? Potrivit unui sondaj recent, majoritatea germanilor şi-ar dori o Mare coaliţie CDU-SPD. Merkel deja a declarat că nu exclude această variantă, că doar a mai condus un guvern format din cele două partide mari.

Liberalii, partenerii de coaliţie ai CDU, s-au arătat indignaţi de această lipsă de loialitate faţă de continuarea actualei formule. Într-adevăr 17% dintre germani şi-ar dori, potrivit sondajelor aceeaşi coaliţie de guvernare CDU-FDP sau SPD-verzi, 16% CDU-Verzi şi doar 11% SPD-Linke-Verzi.

Pe piaţă se vehiculează deja trei scenarii considerate realiste. Primul este că actuala coaliţie CDU-FDP se menţine, cu Merkel în poziţie dominantă, iar liberalii pe post de rudă săracă. Numărul miniştrilor FDP din cabinet ar urma sa scadă de la cinci la trei în acest caz, scrie Spiegel. Numai Bundesrat-ul (Camera Superioară în care sunt reprezentate Land-urile) i-ar mai pune probleme lui Merkel în această variantă.

Al doilea scenariu ar fi o Mare Coaliţie între partidele mari CDU şi SPD, care a funcţionat ultima dată în beneficiul lui Merkel. Ea a tras beneficiile de imagine, în timp ce erodarea guvernării a lovit puternic SPD. De aceea mulţi social-democraţi se opun acestei alianţe cu adversarii. Liderului lor Sigmar Gabriel i-ar fi însă de folos intrarea la guvernare pentru că ar ajunge vicecancelar şi ar putea să-şi creeze un profil de viitor cancelar din poziţia de ministru de externe. Actualul candidat Steinbrueck se opune însă acestui pact cu duşmanul.

O a treia variantă ar fi o coaliţie CDU-Verzi. Ceea ce părea o variantă total trăznită înainte, aceste partide situându-se pe poziţii total diferite, a devenit plauzibil după volta lui Merkel de ieşire din nuclear. Iar majoritatea votanţilor verzi înclină acum spre o coaliţie cu Merkel.

Toate aceste calcule ar putea fi însă date peste cap de imprevizibilul electorat german care ar putea aduce SPD şi Verzii la putere şi să pună astfel punct dominaţiei totale a lui Merkel asupra politicii germane. Nu degeaba declara cancelarul actual într-un interviu recent acordat pentru FAZ că „rezultatul parlamentarelor va fi strâns, foarte strâns”.

Ştie ea ce ştie. Campania electorală abia a început, iar scandalul PRISM-Snowden este departe de a-şi fi pierdut ecourile în campania electorală din Germania. Astăzi consilierul lui Merkel, responsabil pentru controlul serviciilor secrete este chemat din nou să dea explicaţii în comisia parlamentară de resort.