Merkel către Trump: Rusia trebuie să îl oprească pe Assad să atace Idlib

Provincia siriană nord-vestică Idlib – aglomerată cu civili şi rebeli şi situată în apropierea Turciei – are nevoie de “maniera moderatoare” a Rusiei, s-a adresat cancelarul german preşedintelui Donald Trump.
Angela Merkel şi Donald Trump (Brendan Smialowski/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
28.08.2018

Steffen Seibert, purtător de cuvânt al cancelarului german, a declarat că Angela Merkel – care săptămâna trecută a discutat despre Siria cu preşedintele rus Vladimir Putin în apropierea Berlinului – i-a spus liderului american Donald Trump într-o convorbire telefonică, ce a avut loc luni, că Rusia ar trebui să îşi exercite influenţa în Siria.

“Rusiei i se cere să acţioneze într-o manieră moderatoare în ceea ce priveşte guvernul sirian şi să prevină deteriorarea în continuare a situaţiei”, a afirmat Seibert, făcând referire la preşedintele sirian Bashar al-Assad care, cu sprijinul militar rusesc, deţine din nou controlul asupra a două treimi din Siria, potrivit Deutsche Welle.

Ministrul sirian al Apărării, Abdullah Ayoub, a declarat duminică faptul că Assad este determinat să recaptureze Idlib – ultima fortăreaţă majoră a rebelilor sirieni – şi a adăugat că SUA “caută o modalitate de a rămâne la est de Râul Eufrat în lupta împotriva grupului jihadist Statul Islamic”.

Comentariile lui Ayoub au fost făcute în ciuda avertismentului lansat vinerea trecută de ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, în timpul vizitei sale la Moscova, când a precizat că “o soluţie militară” va provoca o “catastrofă” în rândul celor 3,5 milioane de oameni din regiunea Idlib.

Turcia a susţinut câteva grupuri rebele în Idlib, unde operează cel puţin 12 posturi de observare militară. Regimul lui Assad controlează partea sud-estică a provinciei.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a descris vineri situaţia din Idlib ca având “mai multe faţete”, susţinând că “teroriştii” se ascund în spatele civililor.

Televiziunea de stat turcă a anunţat luni că preşedintele Recep Tayyip Erdogan va participa săptămâna viitoare la un summit tripartit cu Putin şi liderul iranian Hassan Rohani. Iranul este un alt susţinător major al lui Assad.

Televiziunea privată turcă NTV a afirmat că summitul va avea loc în oraşul nordic iranian Tabriz, dar nu a oferit data exactă.

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al lui Putin, a susţinut că summitul este în curs de pregătire, dar a adăugat că “nuanţele”, precum data sau locul, nu au fost încă “armonizate”.

Anterior, Erdogan a indicat eventuala găzduire a unui summit privind Siria în Istanbul, în 7 septembrie, dar fără o confirmare de participare a Angelei Merkel şi a lui Emmanuel Macron.

Sâmbătă, 25 august, o sursă guvernamentală din Paris a declarat că potenţialii participanţi au decis că “este totuşi puţin prea devreme pentru a desfăşura această întâlnire la nivel de summit”.

Mass media iraniană a afirmat luni că ministrul iranian al Apărării, Amir Hatami, în timpul unei vizite în Damasc, a semnat un acord pentru reconstruirea Siriei distruse de război, care va asigura o prezenţă continuă a forţelor iraniene în ţara arabă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor