Rusia avertizează cu privire la o “provocare chimică” în Siria
alte articole
Rusia a avertizat din nou cu privire la o posibilă nouă provocare chimică în Siria, la sfârşitul unei săptămâni în care consilierul Casei Albe pentru securitate naţională, John Bolton, a ameninţat guvernul din Damasc cu un răspuns militar “foarte puternic” în cazul în care vor fi folosite arme chimice în timpul campaniei armatei siriene pentru eliberarea provinciei Idlib.
Potrivit agenţiei de ştiri TASS, Ministerul rus al Apărării a declarat sâmbătă:
O provocare privind o presupusă utilizare de arme chimice în Siria, pe care teroriştii plănuiesc să o orchestreze cu ajutorul serviciilor speciale britanice, va fi folosită ca pretext pentru atacuri cu rachete ale Occidentului şi SUA împotriva ţării arabe, a afirmat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.
Potrivit generalului rus, provocarea va fi orchestrată de organizaţia teroristă Hayat Tahrir ash-Sham (cunoscută anterior sub numele de Jabhat al-Nusra, care este interzisă în Rusia) şi, pentru atingerea acestui obiectiv, opt containere cu clor au fost aduse în provincia Idlib.
Menţionarea forţelor speciale britanice şi a “opt containere” cu clor sugerează faptul că Rusia susţine că deţine o serie de informaţii specifice, potrivit site-ului Zero Hedge.
Konaşenkov a adăugat: “Prin urmare, acţiunile unor ţări occidentale, contrar declaraţiilor publice, urmăresc o nouă amplificare dramatică a situaţiei din Orientul Mijlociu şi subminarea procesului de pace pe teritoriul Siriei”.
Comentariile au fost făcute ca răspuns la o conferinţă de presă susţinută miercurea trecută de Bolton, în timp ce se afla în Ierusalim pentru a se întâlni cu oficiali israelieni. “Vedem acum planuri ca regimul sirian să reia activităţile militare ofensive în provincia Idlib. Suntem cu siguranţă îngrijoraţi de posibilitatea ca [preşedintele sirian Bashar al-] Assad să folosească din nou arme chimice”, a declarat Bolton.
Bolton a mai avertizat: “Ca să nu existe nicio confuzie. Dacă regimul sirian foloseşte arme chimice vom da un răspuns foarte puternic şi ar trebui să se gândească cu adevărat şi mult timp la acest lucru”.
Între timp, Bloomberg a confirmat vineri seară că Bolton i-a transmis personal acest mesaj omologului său rus Nikolai Patruşev:
Oficiali americani susţin că deţin informaţii că Assad ar putea planifica un atac chimic în provincia nord-vestică Idlib. La o întâlnire ce a avut loc joi [23 august] în Geneva, consilierul american pentru securitate naţională, John Bolton, i-a declarat omologului său rus, Nikolai Patruşev, că America este pregătită să răspundă cu o forţă militară mai mare decât cea pe care a folosit-o în trecut împotriva regimului Assad, potrivit afirmaţiilor unor persoane care au cerut să nu fie identificate, deoarece conţinutul discuţiilor încă nu a fost făcut public
Mesajul lui Bolton privind “forţa militară mai mare” este în special alarmantă ţinând cont că, în aprilie 2017 şi aprilie 2018, SUA a lansat atacuri aeriene şi cu rachete Tomahawk împotriva unor locaţii ale guvernului sirian după ce au fost lansate acuzaţii similare privind utilizarea de arme chimice împotriva lui Assad. În ultimul caz, peste 100 de rachete au fost folosite pentru a distruge locaţii guvernamentale în Damasc şi în apropierea acestuia.
Anticipând că Washingtonul ar putea pregăti o nouă rundă de atacuri, Ministerul rus al Apărării a evidenţiat faptul că “distrugătorul The Sullivans al Marinei SUA, care are 56 de rachete de croazieră la bordul său, a sosit în Golful Persic în urmă cu câteva zile, în timp ce un bombardier strategic B-1B al Forţei Aeriene americane, înarmat cu rachete aer-sol AGM-158 JASSM, a fost trimis la baza aeriană Al Udeid din Qatar”, conform TASS.