Mehedinţi: Târg de flori la Drobeta Turnu Severin


Sub genericul "Grădinile Severinului", la Casa Tineretului din municipiu s-a deschis, joi, un târg de flori.
Coordonatorul de proiect, prof. Dan Şalapa, a declarat pentru AGERPRES că acest eveniment va fi susţinut de un număr de zece producători, importatori şi comercianţi a peste 1.000 specii de flori, din ţară şi străinătate.
"Cu acelaşi prilej, la standurile acestora severinenii vor putea găsi ceramică decorativă, statuete, pietre şi nisipuri colorate ecologice, elemente de decor floral, acvaristică şi grădinărit, fântâni arteziene", a precizat Şalapa.
Potrivit acestuia, la preţuri modice, sub cel practicat în mod curent pe piaţă, vor fi oferite cumpărătorilor plante de grădină, apartament şi exotice, arbuşti ornamentali, cactuşi, aranjamente florale, răsaduri de flori, alte materiale dendro-floricole.