Medicii ameninţă că intră în grevă generală. Nicolae Bănicioiu promite soluţii

(photos.com)

Mii de medici s-au organizat pe Facebook şi ameninţă cu greva generală. Condiţiile de muncă proaste, salariile mici, infrastructura aflată în stare deplorabilă, lipsa medicamentelor şi a materialelor sanitare, sunt doar câteva dintre subiectele dezbătute de medicii reuniţi în grupul de iniţiativă intitulat ‎"Medici gata de grevă generală. Solicităm salarii decente!”.

Un alt subiect dezbătut de grupul la care au aderat aproape 18.000 de membri este eliminarea statutului de funcţionar public al medicului. În rândul medicilor reuniţi online este promovată şi o petiţie lansată de Grupul de iniţiativă pentru un act medical de calitate în care se face referire la "degradarea climatului de lucru din sistemul sanitar din ţara noastră‎".

‎"Cadrele medicale părăsesc masiv ţara, pacienţii sunt profund nemulţumiţi de modul în care sunt trataţi în sistem, decidenţii sunt ezitanţi, fără o strategie clară, sindicatele murmură ceva ce nu aude nimeni, Colegiul Medicilor tace şi tăcerea tuturor devine asurzitoare, complice şi vinovată. Nu mai vrem să fim complicii celor care nu doresc redresarea sistemului sanitar! Nu mai vrem să asistăm la degradarea climatului de lucru, a relaţiei medic- pacient! Nu mai vrem să ‎"cârpim‎" actul medical pe motiv că: ‎"merge şi aşa"! Nu mai merge! Atentăm la viaţa pacientului dacă acceptăm improvizaţii în diagnosticul şi tratamentul bolilor! Nu vrem să facem rabat de la principiile de diligenţă, competenţă, prudenţă din Codul Deontologic al medicilor din ţara noastră!

Nu mai vrem să fim agresaţi fizic şi verbal când încercăm să salvăm vieţile pacienţilor noştri! Nu mai vrem ca opiniile noastre să fie ignorate de decidenţi! A le ignora înseamnă complicitate la încălcarea drepturilor pacientului! Nu vrem şpagă ! vrem ca societatea să recunoască eforturile noastre şi să le recompenseze după merit! Nu am ales cariera medicală cu gândul la şpagă, ci pentru a salva vieţi şi pentru aceasta am făcut şi facem sacrificii, de care nu ne plângem, pentru că nimic nu se compară cu satisfacţiile oferite de salvarea de vieţi!‎", se precizează în petiţia iniţiată de medici.

Preşedintele Sindicatului Medicilor Dr. I.C. Cantacuzino se alătură grupului de iniţiativă

‎"Principala problemă a sistemului de sănătate din România este cea a resurselor de personal. În spitale, de pildă, avem 13.500 de medici în 2015, comparativ cu 20.600 în 2011, deşi necesarul este de 26.000 de medici, potrivit normativelor Ministerului Sănătăţii. Principala cauză a exodului medicilor în ţările occidentale este cea a salariilor deosebit de scăzute. O altă cauză este legată de condiţiile de lucru din spitale, de o precaritate excepţională.

În contextul descris, ICCJ decide în 05.08.2015 să transforme medicul în funcţionar public, retrăgând statutul liberal al profesiei noastre, un statut care nu poate face obiectul analizei unui complet de judecată, fiind consecinţa evoluţiei istorice şi a particularităţilor practicii medicale. Acest fapt a generat o şi mai mare nemulţumire în rândul medicilor, determinând acţiuni care iau în discuţie demisia în bloc sau/şi greva generală.

În atari condiţii, reprezentanţii corpului medical îşi doresc, de urgenţă, discuţii cu factorii de decizie dispuşi să înţeleagă şi să-şi asume responsabilitatea în adoptarea unei Legi referitoare la statutul profesiei medicului, după modelul Legii Magistraţilor. Cu alte cuvinte, ne dorim ca această Lege să recunoască esenţa liberală a profesiei noastre şi să includă, totodată, nivelul salariilor la care este îndrituit medicul, în conformitate cu importanţa sa în societate", a fost mesajul transmis de dr Florin Chirculescu, preşedintele Sindicatului Medicilor Dr. I.C. Cantacuzino.

Ministrul Sănătăţii promite soluţii

‎"Am observat, analizat şi dezbătut problema salariilor medicilor şi a personalului medical în fiecare zi de când sunt la minister. Am văzut în aceste zile reacţia medicilor şi voi face tot posibilul ca meseria aceasta să primească respectul cuvenit. Ca medic, sunt alături de colegii mei, care lucrează zi de zi pentru binele tuturor pacienţilor, în condiţii şi cu salarii care nu reflectă importanţa medicilor şi a personalului mediu sanitar. Tot ca medic, ştiu câtă muncă şi dăruire trebuie zi de zi, oră de oră, depuse de colegii mei pentru a-şi îndeplini nobila misiune.

Ca ministru, am luptat şi am reuşit, cu sprijinul premierului Victor Ponta şi al colegilor mei, să deblocăm posturi, să redeschidem spitale închise de cei care acum vin cu soluţii miraculoase, dar care nu au făcut nimic cât au fost la guvernare. Am reuşit să majorăm veniturile la 1 ianuarie 2015 pentru 300.000 de oameni din sistemul sanitar, dar mai sunt multe de făcut. Să nu uităm că Ministerul Sănătăţii a propus modificarea legii Sănătăţii pentru scoaterea medicului de sub statutul de funcţionar public!", a scris, pe contul său de Facebook, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Ministrul susţine că, în ciuda faptului că Înalta Curte a decis că medicii sunt funcţionari publici, el este convins că împreună - toate puterile statului - va putea fi găsită o soluţie pe care medicii o merită, pentru că fără un sistem sanitar dezvoltat nu putem evolua ca naţiune.

‎"Mă voi întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanţii sindicatelor din sănătate şi ai medicilor, dar şi cu premierul Victor Ponta şi ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, şi sunt convins că vom găsi soluţii pentru majorarea veniturilor medicilor! Este o misiune în care vom reuşi, şi cred că am arătat în aceşti ani că îmi respect angajamentele!‎", a mai precizat Bănicioiu.

Cum a fost primit mesajul ministrului pe Grupul de iniţiativă

‎"Dle ministru, minţi că ştii cum e viaţa de medic! N-ai făcut nicio gardă niciodată, nu ştii ce înseamnă să munceşti 30 de ore non-stop. Aşa că nu încerca să pari de al nostru, pentru că nu eşti! Iar deblocarea posturilor şi redeschiderea spitalelor la ce a folosit, când pe acele posturi nu există specialişti care să vină?! N-ai făcut nimic pentru cei pe care cu tupeu îi numeşti ‎"colegii mei doctori" şi nici pentru pacienţi‎", scrie unul dintre membrii grupului.

‎"Dle ministru, acum ai ocazia să intri în istorie sau să fii şi tu unul dintre cei mulţii şi inutilii miniştri ai sănătăţii. Degeaba dai vina pe alţii şi degeaba te împăunezi cu suta aceea de lei dată la salarii... e jenant. Şi, pentru numele lui Dumnezeu, nu-ţi mai spune ‎"doctor", că nu eşti!!! Ca să fii doctor trebuie să ştii ce înseamnă boală, pacient, noapte albă, sânge şi suferinţă‎", se precizează într-un alt comentariu.

"Unde este proiectul de lege prin care Ministerul Sănătăţii a propus scoaterea medicului de sub statutul de funcţionar public? Reţinem însă că săptămâna viitoare Ministrul, Ponta, Teodorovici se va întâlni cu reprezentanţii sindicatelor din sănătate. Şi acum începe problema noastră. Cine reprezintă medicii şi cu ce mandat? Aşa se întâmplă cînd medicii nu vor să se asocieze! Vom vedea. Este însă timp ca măcar aici să cristalizăm 1-2 idei fără de care nu avem subiect de discuţie!"

"Praf în ochi! Se întâlnesc săptămâna viitoare cu ce reprezentanţi? Ăia vechi (colegiul medicilor) care s-au "rupt în figuri" de la atâta apărat de drepturi? Că reprezentanţii acestui curent de opinie nu s-au "cernut" încă şi nu este nicio listă coerentă de revendicări, etc. Va fi ceva de genul: Eu am vrut să le dau dar n-am avut cu cine povesti..."

‎"La fel ca şi "iluştrii" predecesori ai dvs, indiferent de natura politică, aţi tot analizat, observat şi dezbătut problema salarizării întregului personal medical şi aţi ajuns la "Mai dă-le 100 lei (impozabili), Nicule". Cam asta e respectul pe care-l aveţi faţă de cei pe care-i consideraţi colegi. (...) Nu va e ruşine?‎".

‎"Ar fi stupid să mai credem oficialii până nu vedem negru pe alb: salarii decente, plata corectă a gărzilor şi mai ales, timp liber compensator după gardă! Toţi ştim ce înseamnă să stai 24 ore în gardă, să stai treaz sau să dormi câteva ore cu inima la gât alături de pacienţii în situaţii critice şi apoi să fii obligat să stai încă 7 ore la program normal şi să fii calm, lucid şi prompt alături de pacienţii pe care îi internăm sau să dai consultaţii după o noapte nedormită. Şi asta se întâmplă de 5 până la 10 ori pe lună. Apropos, care funcţionar public mai are un astfel de program?‎"

"Medicul nu poate fi funcţionar public! Ce faci cu pacientul care vine la sfârşitul programului? Sau cu cel de pe masa de operaţie, dacă intervenţia depăşeşte orarul programului? Medicina este o profesie care nu se poate limita la un anume program de funcţionar... Vii la spital să-ţi vezi pacienţii când au nevoie de tine, vii la urgenţe... ar trebui să avem salarii cel puţin similare cu cele ale magistraţilor!"

‎"Politicianism pur! Unde erau dl. Bănicioiu şi colegii săi medici parlamentari când s-a aprobat această lege a funcţionarului public, fără să ceară includerea medicilor în categoriile profesionale exceptate la ART 6? Nu ICCJ trebuie să ne declare statutul ci legea. Ori în lege nu scrie niciunde explicit că medicii sunt funcţionari publici. E doar o interpretare agramată (vezi motivarea) a stimabililor magistraţi, care, printre altele, au fost exceptaţi de legea funcţionarilor publici. În plus, spre deosebire de medici, au o serie de beneficii şi nici nu răspund pentru malpraxis! Avem nevoie de avocaţi buni şi de presiune pusă pe autorităţi să amendeze legea!‎"

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.