Medalii de bronz pentru România la Campionatele Mondiale de bob pentru juniori - Under-23
Sportivele Georgeta Popescu şi Antonia Sârbu au cucerit, duminică, bronzul în proba de bob-2 feminin din cadrul Campionatelor Mondiale de bob pentru juniori, la categoria Under-23.
alte articole
România a cucerit medalia de bronz în proba de bob-2 feminin, duminică, la Campionatele Mondiale de bob pentru juniori - Under-23, ce se desfăşoară în această perioadă la Innsbruck (Austria).
Georgeta Popescu şi Antonia Sârbu au fost cronometrate cu timpul de 1 min 49 sec 48/100, fiind devansate de perechea germană Diana Filipszki/Lauryn Siebert (1:48.50), podiumul fiind completat de cuplu slovac Viktoria Cernanska/Patricia Tajcnarova (1:48.93).
De menţionat că la această probă au evoluat doar trei echipaje.
În concursul junioarelor la bob-2 feminin, Popescu şi Sârbu au terminat pe 6.
Georgeta Popescu şi-a completat palmaresul şi cu argintul probei de monobob U23.