Matei Dobrovie: Autorităţile de la Chişinău nu au ţinut cont de recomandările Comisiei de la Veneţia, iar acum le folosesc ca paravan

În opinia parlamentarului român, scopul deciziei Curţii Constituţionale a Moldovei privind anularea sistemului mixt de vot vine să ajute Partidul Democrat să-şi conserve locurile obţinute în circumscripţiile uninominale.
Matei Dobrovie (Epoch Times România)
Maria Maevschi
02.05.2019

La fel ca în România, Curtea Constituţională din Moldova (CCM) răspunde comenzilor puterii politice, a scris deputatul român Matei Dobrovie pe pagina sa de Facebook. După ce a fost sesizată de trei deputaţi independenţi, în vederea anulării sistemului mixt de vot, Curtea a dat hotărârea dorită de Vlad Plahotniuc: anticipatele nu pot avea loc decât după sistemul electoral uninominal mixt actual, a adăugat deputatul PNL.

În context, Dobrovie a ţinut să explice că ”Parlamentul poate modifica sistemul electoral în intervale de timp mai mici decât o legislatură completă, doar că acest sistem nu poate fi implementat în cadrul alegerilor parlamentare anticipate. Caracterul anticipat al alegerilor presupune claritate şi previzibilitate mai ales pentru cetăţenii cu drept de vot.

Modificarea şi implementarea sistemului electoral înaintea alegerilor parlamentare anticipate prezintă riscuri de ingerinţă în exerciţiul nestingherit al drepturilor electorale, implicit în aşteptarea legitimă a cetăţenilor de a vota şi în aşteptarea legitimă a candidaţilor la alegerile parlamentare de a-şi propune candidaturile într-un anumit mod şi în anumite condiţii. Un nou sistem electoral ar putea fi implementat în cadrul unor alegeri parlamentare ordinare, cu condiţia adoptării sale cu cel puţin un an înainte de alegeri”.

Se face o diferenţă nejustificată între alegeri la termen şi anticipate, se ia Parlamentului posibilitatea de a modifica legea electorală, deşi aceasta este doar de resortul legislativului, nu al Curţii Constituţionale care nu poate decide oportunitatea schimbării, a menţionat deputatul român.

Mai mult decât atât, Curtea invocă, în mod absolut ironic, Codul bunelor practici în materie electorală al Comisiei de la Veneţia, şi mai precis recomandarea să nu se schimbe regulile jocului - elementele fundamentale ale legislaţiei electorale, în special sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale şi constituirea circumscripţiilor electorale - cu mai puţin de un an înainte de alegeri, lucru ignorat în totalitate de către legislativul anterior.

Este culmea ironiei, consideră parlamentarul român, dat fiind că tocmai Comisia de la Veneţia a fost cea care a criticat dur sistemul uninominal mixt şi a recomandat autorităţilor de la Chişinău să nu-l implementeze DELOC căci se vor crea dezechilibre. Acestea nu au ţinut cont de recomandări şi acum le folosesc ca paravan împotriva revenirii la un sistem proporţional. Acest argument fals a fost folosit şi în România de PSD pentru a împiedica revenirea la alegerea primarilor în 2 tururi, a punctat Dobrovie.

„În cazul uninominalului mixt este clar că acesta, şi nu sistemul proporţional anterior, prezintă mai puţină previzibilitate pentru votant şi este o ”ingerinţă în exerciţiul nestingherit al drepturilor electorale” în sensul în care este favorizat partidul care dispune de resursele guvernării şi de cele mai multe fonduri în circumscripţiile uninominale. Prin urmare acest sistem actual distorsionează voinţa alegătorilor şi trebuie schimbat”, a conchis Dobrovie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor