Mărturii din Secţia "Groazei" de la Sf. Pantelimon: Doctoriţa care ar fi ales pacienţii "DE LĂSAT" şi le scădea doza / "Saloanele Morţii 3, 6 şi 7"

Secţie de terapie intensivă (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
09.08.2024

Referatul prezentat de procurori în faţa instanţei, prin care cerea arestarea preventivă a celor două doctoriţe ATI de la Sf. Pantelimon, include mărturii, înregistrări audio şi interceptări telefonice. Potrivit Hotnews, una dintre cele două doctoriţe ajunsese să fie numită în spital "Doamna cu coasa" pentru că, potrivit infirmierilor cu care au discutat procurorii, "îi mor mulţi pacienţi ca urmare a modificării injectomatelor".

În documentul respectiv, procurorii prezintă comparaţia dintre datele din memoria injectomatelor, care arată o scădere bruscă a ratei de noradrenalină administrată pacienţilor, şi fişele de observaţie. În fişe, nu apare scăderea efectivă, cea reală, care a rămas însă înregistrată în memoria aparatelor.

Cele două cadre medicale îşi făcuseră o practică din a reduce doza de noradrenalină sau de a o înlocui cu ser fiziologic în cazul unor pacienţi, au declarat mai mulţi asistenţi în faţa procurorilor.

Parchetul a prezentat în referat şi concluziile specialiştilor INML, care susţin că "apreciem că între aceste deficienţe în acordarea îngrijirilor medicale (scădere bruscă a dozei de noradrenalinei) şi deces există legătură de cauzalitate".

Una dintre doctoriţe a ales dreptul la tăcere în faţa procurorilor, iar cealaltă a negat orice faptă referitoare la pacientul al cărui caz constituie coloana vertebrală a cercetărilor procurorilor.

"Saloanele Morţii"

Una dintre asistente spune că doctoriţa MM a început să modifice rata de administrare a noradrenalinei pacienţilor, de la o doză foarte mare (15-20 ml/h), la una minimă (1 ml/h), începând cu lunile octombrie – noiembrie 2023.

În general, proceda în acest sens în cazul pacienţilor care aveau multe zile pe secţia ATI sau despre care aceasta aprecia că nu mai au şanse de supravieţuire.

Asistenta le-a spus procurorilor că au existat situaţii în care doctoriţa a venit într-unul din saloanele sale, a modificat rata de noradrenalină pe injectomat la 1ml/h, apoi a plecat fără să o informeze despre modificare.

Când asistenta a sesizat modificarea, ea a trecut valoarea reală în foaia de observaţie. Doctoriţa a revenit pe aceeaşi tură şi a întrebat-o de ce a rectificat valoarea injectomatului, iar apoi a setat din nou doza la 1ml/h, spunându-i să nu o mai modifice, iar în foaie să continue să treacă rata maximă de administrare (20ml/h).

Potrivit declaraţiei acesteia, "în general, pacienţii în stare gravă care urmau sau trebuiau să moară erau mutaţi în saloanele 3, 6 sau 7".

Datele din memoria injectomatului, diferite faţă de ce era trecut în foaia de observaţie

Foaia de observaţie este documentul oficial, nu doar din perspectivă medicală, ci şi din perspectivă legală. De altfel, aceste foi au fost verificate şi de către investigaţia internă a spitalului şi de cea a Colegiului Medicilor.

Nici una dintre investigaţiile profesionale nu au găsit probleme de tratament la bolnavul de 54 de ani. Valorile de noradrenalină din foaie erau de 15 ml/h şi 20 ml/h.

Numai că atunci când au pus faţă în faţă datele din memoria injectomatului cu cele din foaie, procurorii au găsit diferenţe.

"Din compararea datelor stocate de injectomat cu cele înscrise în foaia de observaţie ale pacientului M rezultă că la două momente diferite, respectiv 26.03.2024, ora 16:45, şi 04.04.2024, ora 13:17, RATA NORADRENALINEI ESTE SCĂZUTĂ BRUSC, de la 15 ml/h (în primul caz) şi de la 20 ml/h (în al doilea caz), la valoarea de 1ml/h, fără ca aceste scăderi bruşte să se regăsească în foaia de observaţie a pacientului".

O asistentă susţine că doctoriţa i-a spus că pacientul e "DE LĂSAT" şi să-i scadă doza

O asistentă relatează că una dintre doctoriţele ATI i-a spus să treacă în foaie o valoare nereală a ratei de noradrenalină, deşi pacientului îi fusese scăzută la injectomat. Valoarea scăzută a fost înregistrată în memoria dispozitivului şi găsită apoi de către procurori.

"La un moment dat, nu-şi poate aminti exact momentul zilei, inculpata MM a venit pe salonul martorei, a modificat rata noradrenalinei pe injectomatul pacientului de la 15ml/h la 1 ml/h şi i-a spus că e 'DE LĂSAT', totodată făcând menţiunea ca martora să treacă în foaia de observaţie valoarea de 15ml/h", a susţinut asistenta martoră în faţa procurorilor.

"Practica medicilor de a îndemna asistenţii să treacă în foaia de observaţie altă valoare decât cea setată pe injectomat rezultă şi din redarea convorbirilor telefonice dintre denunţătoarea SC şi asistenta GA (puse la dispoziţia organelor judiciare de către denunţătoare):

GA: Da şi ne spune (n.n. referindu-se la medic): În foaie treceţi cu 20 sau cu 15 şi să îi meargă cu 1.

SC: Doamne fereşte! Iar asistentele ce zic mă?

GA: Ce, noi? Păi cum să facem aşa, ei pleacă, noi iar le dăm la 20.

O asistentă a văzut-o pe una dintre doctoriţe "cu flacon cu ser fiziologic şi seringă pentru injectomat".

Într-o altă mărturie, una dintre asistente spune în faţa procurorilor că a discutat cu o colegă asistentă despre ce a văzut în spital: "I-am spus doar că a umblat la injectomat. Precizez că i-am spus lui GA că eu cred că doamna doctor P a pus într-un injectomat din salonul 6 doar ser fiziologic. Am spus acest lucru pentru că am observat că doamna doctor avea în mână un flacon de ser fiziologic şi o seringă pentru injectomat, lucru care nu prea se întâmplă foarte des. Precizez că doctorii nu obişnuiesc să încarce personal seringa pentru injectomat, acesta fiind atributul asistenţilor medicali."

Totodată, martora a fost întrebată dacă ştie să fi existat vreo discuţie în care un asistent să le fi reproşat doctorilor că au modificat rata noradrenalinei fără să le spună, aceasta declarând: "Nu. Ştiu doar că asistentele se plângeau că doctorii au scăzut rata noradrenalinei fără să le spună. Fetele spuneau că acest lucru este făcut de doamna doctor MM şi PM".

Noradrenalina înlocuită cu ser fiziologic

"Asistentul GP a detaliat şi alt mod de operare al inculpatei MM, precizând că în perioada noiembrie 2023 – sfârşitul lui februarie 2024, a avut un pacient, bărbat, peste 60 de ani, căruia îi era deja administrată noradrenalină prin injectomat cu o rată mare (peste 15ml/h).

Inculpata MM a intrat pe salonul asistentului, a inspectat toţi pacienţii, iar martorul a văzut-o când a încărcat o seringă de 50 ml numai cu ser fiziologic, apoi a venit lângă patul pacientului unde se afla martorul şi l-a dat pe martor la o parte, a scos seringa în care mai era noradrenalină şi a înlocuit-o cu cea care conţinea numai ser fiziologic", susţin procurorii în referat, citând din mărturia unui asistent.

"După ce a montat seringa cu ser, inculpata a pornit injectomatul cu aceeaşi rată cu care i se administra anterior noradrenalina şi a aşteptat preţ de câteva minute lângă patul pacientului. Pacientului i s-a prăbuşit imediat tensiunea iar pulsul i-a ajuns la 0 intrând în stop cardio-respirator", spune Parchetul în referatul înaintat instanţei cu propunerea de arestare.

Pacienţii "DE LĂSAT"

Procurorii notează în referatul de arestare că una dintre asistente "a mai arătat că în momentul în care dr. M a preluat salonul de la inculpata MM, cea din urmă i-a spus dr. M că pacientul din patul 2 este 'DE LĂSAT' şi să aducă din UPU un alt pacient".

"De la preluare, până la ora 19:00, când martora a ieşit din tură, rata pacientului a mers în continuare cu 1ml/h. Tot până la ieşirea sa din tură, pacientul a mai instalat un stop cardiac (nemenţionat în foaia de observaţie) pe care l-a resuscitat, iar când a informat-o pe dr. M despre stop şi că l-a resuscitat, aceasta a întrebat-o de ce a făcut-o, în contextul în care pacientul era 'de lăsat'".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor