Maria Sara Popa câştigă trofeul la Braşov
În finala turneului de la Braşov, cu premii în valoare de 15.000 USD, cea care a câştigat este speranţa românilor Maria Sara Popa. Ea a învins o altă româncă, pe Selma Cadar.
Maria Sara Popa (18 ani, 758 WTA) a învins-o în trei seturi, cu 5-7, 6-2, 7-5, pe compatrioata sa Selma Ştefania Cadar.
Tânăra jucătoare a trecut în parcursul ei către titlu de: Maria Dacia Ciubotaru (19 ani), scor 6-2, 6-1, Bianca Elena Bărbulescu (19 ani), scor 6-3, 6-3, în sferturi de italianca Denis Valente (19 ani, 823 WTA), scor 6-0, 6-4, şi în semifinale pe sîrboaca Jana Bojovic (24 ani, 878 WTA), scor 6-4, 6-3.