Record olimpic la 35 de ani: cum a transformat Francesca Lollobrigida dieta mediteraneană într-o formă de rezistenţă

Francesca Lollobrigida a câştigat aurul olimpic la 3.000 de metri viteză pe gheaţă chiar în ziua în care a împlinit 35 de ani, semnând şi un record olimpic care o aşază definitiv în galeria marilor nume ale sporturilor de iarnă italiene. Dincolo de strălucirea medaliei, povestea ei este şi una despre rigoare, ştiinţă aplicată în sport şi o disciplină alimentară dusă la nivel de o adevărată „dietă a rezistenţei”.

Gheaţa, ultimul act al unei pregătiri invizibile

În patinajul de viteză pe distanţe lungi, diferenţa dintre un loc de onoare şi un titlu olimpic se joacă în ultimele tururi, când picioarele ard, iar luciditatea riscă să se reducă la fiecare schimbare de ritm. Pentru Lollobrigida, gheaţa este doar scena finală a unui proces care începe mult mai devreme: la masă. Fiecare zi de antrenament e construită pe o arhitectură în care orele de lucru pe gheaţă, sesiunile în sala de forţă şi momentele de recuperare activă sunt susţinute de o alimentaţie calculată în detaliu, gândită nu doar pentru a alimenta efortul, ci şi pentru a proteja un corp supus la ani de solicitări într-un climat rece şi ostil.

Modelul pe care îl urmează campioana italiană se sprijină pe principiile dietei mediteraneene, reinterpretate cu rigoare ştiinţifică pentru un sport de anduranţă practicat pe gheaţă: echilibru între carbohidraţi complecşi, proteine de calitate şi grăsimi „bune”, atenţie la micronutrienţi şi o hidratare gestionată cu aceeaşi seriozitate cu care se cronometrează un tur de pistă.

„Dieta rezistenţei”: carbohidraţi, proteine, grăsimi bune

Pentru o specialistă a distanţelor lungi, carbohidraţii complecşi sunt coloana vertebrală a performanţei: orez integral, paste, ovăz şi cartofi sunt dozate în funcţie de zilele de încărcare sau de refacere, astfel încât rezervele de glicogen să fie mereu la nivel optim înaintea sesiunilor grele şi a curselor. În apropierea competiţiilor, aportul de carbohidraţi creşte uşor, într-o strategie de tip „carb loading” adaptată la specificul patinajului de viteză, unde explozia finală trebuie să fie susţinută de un rezervor energetic stabil, nu de vârfuri bruşte de glicemie.

Proteinele vin din peşte, carne albă, ouă, lactate atent alese şi leguminoase, distribuite pe parcursul zilei pentru a susţine repararea fibrelor musculare afectate atât de antrenamentele „uscate”, în sală, cât şi de cele de pe gheaţă. Pentru o atletă care alternează perioade de volum mare de lucru cu unele de intensitate ridicată, această continuitate proteică este esenţială pentru a preveni acumularea oboselii şi a limita riscul de accidentări.

La fel de importante sunt şi aşa-numitele „grăsimi bune”: uleiul extravirgin de măsline, fructele oleaginoase, seminţele şi peştele albastru, care asigură nu doar aport caloric de calitate, ci şi ceea ce nutriţioniştii numesc stabilitate metabolică. În practică, asta înseamnă menţinerea organismului într-o zonă de echilibru energetic ce permite susţinerea unui efort prelungit fără prăbuşiri, menţinerea concentrării şi a greutăţii corporale sub control, fără a recurge la diete extreme ce ar putea compromite forţa.

Vitamine, hidratare şi ştiinţa detaliilor

Dieta Francescăi Lollobrigida nu se opreşte la macronutrienţi. Legumele şi fructele proaspete au un rol central, ca sursă de vitamine, săruri minerale şi antioxidanţi, cu o atenţie specială pentru aportul de fier, vitamina D şi magneziu, esenţiale pentru oxigenarea sângelui, sănătatea oaselor şi corecta contracţie musculară. Aceste valori sunt monitorizate periodic, într-un dialog constant între sportivă, staff-ul tehnic şi specialiştii în nutriţie, pentru a adapta alimentaţia la perioadele de efort extrem şi la fazele de recuperare sau revenire după probleme de sănătate.

Hidratarea e, la rândul ei, o linie roşie în programul zilnic al campioanei. În mediile reci, senzaţia de sete este diminuată, însă pierderea de lichide rămâne relevantă, iar o deshidratare chiar moderată poate eroda treptat performanţa şi capacitatea de concentrare în timpul curselor. În acest context, se construieşte un plan clar: aport de lichide înainte, în pauzele dintre sesiuni şi după antrenament, completat – atunci când este cazul – de suplimente calibrate, precum omega-3 cu efect antiinflamator, vitamina D pentru metabolismul osos şi imun şi proteine pentru refacerea musculară în fereastra imediat după efort.

Nu există excese spectaculoase, „diete minune” sau interdicţii teatrale, ci un program la comandă, ajustat prin evaluări periodice, în care fiecare decizie alimentară se raportează la un obiectiv: menţinerea nivelului de energie, protejarea sănătăţii şi optimizarea performanţei pe termen lung.

O zi din viaţa unei campioane

Zilele Francescăi Lollobrigida alternează sesiunile de lucru pe gheaţă cu cele din sala de forţă şi recuperarea activă, în care corpul este invitat să se refacă, nu doar să reziste. În această organizare minuţioasă, alimentaţia devine ritm de fond: de la micul dejun substanţial, dar uşor digerabil – fulgi de ovăz, iaurt sau ouă, fruct proaspăt – la prânzul centrat pe carbohidraţi complecşi şi proteine slabe, până la cina mai uşoară, gândită să favorizeze refacerea nocturnă şi un somn de calitate.

Un rol aparte îl joacă dimensiunea senzorială a mesei. Lollobrigida a explicat în mai multe rânduri că îşi compune cu grijă farfuria, îşi ordonează ingredientele, caută armonie vizuală înainte ca lingura sau furculiţa să atingă mâncarea: „cântecul” unei zile de pregătire începe şi se termină la masa, cu ideea că hrana este şi instrument de lucru, şi experienţă de savurat. În cantonamentele din străinătate, în special în Olanda – patria patinajului de viteză – adaptabilitatea devine cuvânt-cheie, însă linia directoare rămâne aceeaşi: calitatea ingredientelor şi simplitatea preparatelor, fără artificii inutile.

De la Frascati la aurul olimpic: un traseu de rezistenţă

Născută la Frascati pe 7 februarie 1991 şi crescută la Ladispoli, Francesca Lollobrigida a debutat pe rotile înainte de a alege gheaţa, o suprafaţă mai severă şi mai puţin iertătoare, care cere o tehnică impecabilă şi o capacitate mentală de a accepta căderi, ajustări, reconfigurări permanente. Trecerea de la patinajul pe role la patinajul de viteză pe gheaţă nu a fost nici rapidă, nici liniară, ci rezultatul unui proces în care disciplina învăţată de tânără s-a transformat în fundamentul unei cariere construite fără scurtături.

Consacrarea internaţională a venit la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing 2022, unde a cucerit argintul la 3.000 de metri şi bronzul în cursa de mass start, readucând Italia pe podiumul olimpic al patinajului de viteză după o lungă absenţă. De atunci, podiumurile în Cupa Mondială şi la Campionatele Mondiale au confirmat un profil de atletă constantă, competitivă, capabilă să rămână în prim-planul scenei internaţionale pe termen lung.

Ceea ce impresionează în actuala ei fază de maturitate sportivă este capacitatea de a reveni la vârf după obstacole importante: maternitate, probleme de sănătate – inclusiv o viroză care i-a afectat una dintre cele mai delicate faze ale pregătirii – şi inevitabilele uzuri ale unui corp obişnuit să trăiască aproape tot anul între gheaţă, călătorii şi competiţii de nivel mondial. La trofee se adaugă acum aurul olimpic şi recordul la 3.000 de metri de la Milano-Cortina 2026, o cursă în crescendo, încheiată cu un tur final devastator, care i-a adus Italiei primul titlu olimpic feminin în această probă.

Maternitate, nume ilustru şi un model cultural

Dincolo de cifre şi recorduri, Lollobrigida este şi mama lui Tommaso, în vârstă de trei ani, iar revenirea ei în sportul de performanţă după naştere a devenit, în presă italiană, simbolul unei noi generaţii de sportive care reuşesc să îmbine viaţa de familie şi competiţia de elită fără clişee sau retorică. Alături îi este soţul, Matteo Angeletti, fost patinator şi antrenorul ei personal, care contribuie la gestionarea unui program în care rolurile de sportivă, mamă şi femeie aflată în plină afirmare publică coexistă într-un echilibru fin.

Numele Lollobrigida trimite inevitabil la o icoană a cinematografiei italiene: Francesca este strănepoata Ginei Lollobrigida. E o legătură genealogică ce alimentează curiozitatea mediatică, dar care rămâne, în povestea ei sportivă, mai degrabă un element identitar decât un factor determinant: traseul său s‑a construit departe de lumina showbizului, pe piste de gheaţă din Italia, Olanda şi din toată Europa, acolo unde numără doar cronometrele şi liniile de sosire.

Exemplul Francescăi Lollobrigida vorbeşte despre o cultură a performanţei care nu se rezumă la talent sau sacrificiu, ci integrează conştient disciplina, ştiinţa pregătirii şi o alimentaţie aşezată. Într-un sport în care fiecare sutime contează, „dieta rezistenţei” a campioanei italiene devine nu doar strategie de cursă, ci şi metaforă a unei generaţii de sportive pentru care grija faţă de corp, echilibrul mental şi respectul faţă de timp – al antrenamentului, al refacerii, al vieţii de zi cu zi – sunt ingredientele reale ale aurului.