Pe un singur schi, spre glorie: lecţia de curaj a Ebbei Andersson
alte articole

Ziua de sâmbătă, 14 februarie 2026, va rămâne gravată în memoria Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Milano–Cortina drept una dintre cele mai dramatice şi totodată mai inspiratoare pagini din istoria recentă a schiului de fond.
Protagonista acestei poveşti de anduranţă şi curaj, Ebba Andersson, membră a echipei feminine de ştafetă a Suediei, a transformat un episod de ghinioane în demonstraţia pură a spiritului olimpic.
Căderi, pierderi şi o uluitoare revenire
Proba de ştafetă 4×7,5 km începuse sub auspicii favorabile pentru echipa nordică. După prima etapă, semnată impecabil de Linn Svahn, Suedia conducea în faţa Norvegiei şi Finlandei, iar bătălia pentru aur părea predestinată acestor trei naţiuni nordice.
Însă destinul a decis altfel. În a doua etapă, aflată în mâinile lui Andersson, o succesiune de trei căderi succesive a întors cursa pe dos. Ultima dintre ele a fost dramatică: sportiva a pierdut echilibrul, a efectuat o rotaţie completă şi şi-a desprins schiul drept,nemaiputându-l folosi. Fără ezitare, Andersson a continuat pe o distanţă de aproape 200 de metri sprijinindu-se doar pe un singur schi şi ţinându-l pe celălalt sub braţ.
Comentatorul britanic Rob Walker, vizibil uluit, a descris scena drept „un moment de pură obstinaţie olimpică”, în timp ce camerele televiziunii surprindeau privirile încordate şi aproape neputincioase ale colegei Frida Karlsson, care aştepta predarea ştafetei. Într-o încercare stângace de a aduce un schi de rezervă, un membru al echipei tehnice a Suediei a alunecat spectaculos, adăugând o notă absurdă unei situaţii deja tensionate.
De la prăbuşire la podium
Când Andersson a reuşit, în sfârşit, să îşi reia cursa complet echipată, Suedia căzuse până pe locul opt, cu o întârziere de 1 minut şi 18 secunde faţă de liderii norvegieni. Totuşi, cursa nu era pierdută. Karlsson, preluând ştafeta, a redus ritmul norvegiencelor printr-o demonstraţie de forţă şi claritate strategică, readucând Suedia pe poziţia a patra.
În ultima etapă, Jonna Sundling – deja cunoscută pentru sprinturile ei devastatoare – a depăşit echipa Finlandei şi a pecetluit medalia de argint pentru Suedia. Norvegia a păstrat aurul, încheind proba cu timpul de 1:15:44,8, faţă de 1:16:35,7 pentru suedeze.
Un simbol al spiritului olimpic
Imaginea Ebbei Andersson alunecând pe un singur schi prin ninsoarea lombardă a devenit instantaneu virală şi, probabil, una dintre cele mai puternice reprezentări contemporane ale rezilienţei sportive. În ciuda accidentului, Andersson a adăugat această medalie de argint celorlalte două obţinute la Milano–Cortina — în proba de 10 km liber şi cea de 20 km clasic —, confirmându-şi statutul de sportivă de excepţie.
„A fost o cursă pe muchie de cuţit între deznădejde şi voinţă. Dar Ebba nu ştie ce înseamnă abandonul”, a comentat ulterior antrenoarea principală a echipei suedeze, Annika Zell.
Pentru Suedia, acea ştafetă nu a fost doar cucerirea unei medalii, ci reînnoirea unei tradiţii de curaj şi perseverenţă care transcende simpla competiţie. Iar pentru public, a rămas dovada vie că la Jocurile Olimpice de Iarnă, victoria nu se măsoară doar în secunde, ci şi în puterea de a continua atunci când totul pare pierdut.