Marea criză a forţei de muncă loveşte în plin China
alte articole
Populaţia Chinei se reduce, anunţă un material publicat de Insider. În timp ce masiva ţară găzduieşte încă 1,4 miliarde de oameni - aproape unul din cinci oameni de pe Pământ - Biroul Naţional de Statistică al Chinei a anunţat că populaţia sa s-a redus în 2022, scăzând cu aproximativ 850.000 de oameni.
Această statistică şocantă este doar începutul scăderii populaţiei Chinei. În acest an, India urmează să depăşească populaţia Chinei, iar în câţiva ani va depăşi populaţia chineză aflată la vârsta de muncă a Chinei - oameni între 20 şi 69 de ani. Organizaţia Naţiunilor Unite a estimat că, dacă rata de natalitate din China rămâne la nivelul său foarte scăzut şi dacă ţara nu reuşeşte să se impună ca o destinaţie atractivă pentru migranţi, aceasta va pierde aproape jumătate din populaţie până la sfârşitul acestui secol, ceea ce înseamnă o contracţie de aproximativ 700 de milioane de persoane.
Creşterea puternică a populaţiei aflată la vârsta de muncă în ultimele decenii a permis Chinei să devină fabrica lumii - peste 70% din panourile solare, 60% din maşinile agricole şi 25% dintre roboţi sunt construit cu componente de la furnizori chinezi. Datorită importanţei pentru lanţurile de aprovizionare dar şi a capacităţii sale de producţie atât de însemnate la nivel mondial, scăderea continuă a populaţiei aflată la vârsta de muncă are efecte enorme directe asupra economiei globale. Este, de asemenea, un semnal de alarmă pentru SUA şi Europa: dacă nu îşi schimbă rata natalităţii în scădere, se vor confrunta cu aceeaşi soartă economică precum China.
Mai puţini copii, mai puţini muncitori
Timp de decenii, rata fertilităţii din China - numărul de născuţi vii /femeie - a scăzut, contribuind la încetinirea creşterii populaţiei ţării. În 2022, a atins cel mai scăzut nivel înregistrat, 1,1 copii/femeie. În principalele centre de populaţie din Beijing şi Shanghai, rata fertilităţii a scăzut la 0,7 copii/ femeie. Politica Beijingului privind un singur copil, care restricţiona cuplurile la un singur copil, nu este singura responsabilă (deşi a jucat un mic rol). Când politica unui singur copil a fost implementată la nivel naţional în 1980, rata fertilităţii a scăzut deja la 2,6 de la mai mult de 6 copii/ femeie în 1970. În 1991, a scăzut sub 2,1 copii/ femeie, nivelul necesar pentru a menţine populaţia stabilă peste timp. În acel moment, a fost activat un cronometru demografic, iar acum sună alarma.
Spectrul scăderii populaţiei a îngrijorat de ani de zile guvernul chinez, ceea ce a determinat ţara să îşi relaxeze politica restrictivă privind un singur copil în 2016. Guvernul chinez a început să-şi încurajeze cetăţenii să aibă până la trei copii, ademenindu-i cu stimulente în numerar, imobiliare la preţuri reduse şi concediu de maternitate prelungit. Dar se pare că aceste eforturi au eşuat în mare parte.
Spre deosebire de multe economii dezvoltate din Vest, China şi alte mari puteri economice din Asia nu folosesc imigraţia pentru a compensa scăderea fertilităţii. În schimb, se limitează la propria populaţie. Proporţia migranţilor ca procent din populaţia totală din Japonia în 2020 a fost de doar 2%. În India a fost de 0,3%, iar în China a fost de până la 0,1%. Este practic imposibil pentru străini să obţină cetăţenia chineză. În schimb, 17% dintre persoanele care locuiesc în Germania în 2021 s-au născut în străinătate, iar o treime dintre ei au obţinut cetăţenia germană.
Mai puţini copii şi mai puţini migranţi înseamnă mai puţini lucrători pe termen lung. Prognozele ONU sugerează că forţa de muncă din China se va micşora mai mult în următorii ani decât în aproape orice altă ţară, iar scăderea abruptă a populaţiei va crea premizele pentru o inversare a deceniilor sale de creştere economică puternică, ceea ce înseamnă că standardele de viaţă nu se vor putea îmbunătăţi semnificativ. Aceasta este o provocare gigantică pentru economia chineză şi pentru planurile ambiţioase ale lui Xi Jinping de a face din China cea mai mare economie din lume şi superputerea dominantă.
Scăderea forţei de muncă a determinat deja guvernul să îşi schimbe orientarea economică. După zeci de ani de creştere a producţiei bazate pe exporturi şi cu utilizare intensivă a forţei de muncă, cel de-al 14-lea plan cincinal al guvernului - cel mai recent set de obiective de creştere şi reforme economice stabilit de Partidul Comunist Chinez, în 2021 - s-a concentrat pe orientarea economiei către piaţa internă şi pe investiţii în produse cu valoare adăugată mai mare. În loc să fie o etapă intermediară în lanţul de aprovizionare global - importul de materii prime şi piese, utilizarea forţei de muncă ieftine pentru a fabrica produse finite şi apoi expedierea acestor mărfuri în străinătate - Beijingul doreşte ca propriii săi lucrători să producă aceste bunuri finale şi să le vândă cumpărătorilor din propria ţară.
Această schimbare este imperativă, deoarece o mare parte din economia chineză depinde de o populaţie în continuă creştere. Să luăm exemplul cererii de bunuri imobiliare: în ultimele două decenii, chinezii au investit 70% din averea lor în proprietăţi imobiliare. În SUA, această pondere este de numai 35%. Sectorul construcţiilor şi al proprietăţilor imobiliare reprezintă aproximativ un sfert din producţia economică totală a Chinei. China construieşte ca nicio altă ţară: A construit oraşe întregi de la zero şi consumă jumătate din betonul produs la nivel mondial. Şi se pare că CBeijingul plănuieşte o creştere suplimentară: în 2017, 65 de milioane de apartamente goale - suficient pentru a găzdui populaţia Franţei sau a Californiei - aşteptau familii tinere.
Dar cât va dura cererea de bunuri imobiliare? Cine se va muta în apartamentele goale când populaţia se va reduce considerabil? Ce se va întâmpla cu această industrie masivă când numărul consumatorilor chinezi va scădea şi vor fi mai puţini oameni care să continue să investească? Şi ce se va întâmpla cu chinezii în vârstă care şi-au blocat o mare parte din avere în casele lor?
O scădere a forţei de muncă nu ar dăuna doar economiei Chinei, ci efectele se vor propaga şi în SUA şi Europa. Sectorul de producţie al Chinei, de exemplu, s-ar lupta probabil să îşi menţină recenta rată de creştere. Aşadar, în următoarele decenii, economia Chinei nu va ridica ratele de creştere globale aşa cum a făcut-o în trecut. Creşterea productivităţii în ţară ar putea, de asemenea, să stagneze. Economiştii au urmărit de multă vreme corelaţia dintre densitatea populaţiei şi inovaţie - o populaţie mai mare înseamnă un grup mai mare de potenţiali antreprenori - aşa că o populaţie în scădere înseamnă că şi capacitatea Chinei de a perturba pieţele ar putea scădea. Luată împreună, încetinirea economiei Chinei ar avea efecte secundare grave pentru restul lumii.
Problema frontierelor închise
Declinul demografic al Chinei reprezintă un semnal prevestitor pentru ţările care au rate ale natalităţii la sau sub nivelul de înlocuire, cum ar fi SUA şi multe locuri din Europa. Europa se confruntă cu acelaşi punct de cotitură demografică ca şi China – se estimează că populaţia continentului va scădea cu 21%, sau 157 de milioane de oameni, până la sfârşitul secolului. Nigeria urmează să depăşească Europa ca a treia forţă de muncă ca mărime în acest secol.
Printre cele mai mari economii de astăzi, doar SUA are o prognoză de creştere pozitivă a populaţiei, deşi la niveluri foarte scăzute. Dar creşterea preconizată se datorează nu creşterii fertilităţii, ci imigraţiei. Pew Research Center a estimat că, în a doua jumătate a secolului, o treime din populaţia SUA – peste 100 de milioane de oameni – vor fi migranţi şi copiii lor născuţi în SUA.
Iar migranţii în SUA sunt mai presus decât puterea lor economică. Peste 40% dintre cele mai mari 500 de companii americane au fost fondate de imigranţi sau de copiii lor, de la giganţi din tehnologie precum Google la lanţul de en-gros Costco, până la marca de blugi Levi's. Influenţa imigranţilor asupra prosperităţii americane nu este limitată la nivelul startup-urilor; povestea milionarului care a ajuns la bogăţie din zdrenţe – sau cel puţin a succesului clasei de mijloc – se repetă frecvent. Acest lucru este demonstrat în mod impresionant de un studiu recent care a urmărit milioane de părinţi şi copiii lor şi a constatat că urmaşii imigranţilor de aproape toate naţionalităţile au obţinut progrese sociale cel puţin la fel de des ca cele ale colegilor lor din familiile de neimigranţi. Cel puţin pentru imigranţi, visul american este real şi sănătos.
Acestea fiind spuse, imigraţia este extrem greu de prognozat şi este din ce în ce mai politizată. Dar fără o "injecţie" de imigranţi, populaţia de vârstă activă din SUA va scădea probabil, ceea ce va afecta economia ţării. Însă, dacă factorii de decizie politică americani vor reuşi să menţină uşa deschisă pentru noii rezidenţi, SUA va fi una dintre puţinele naţiuni industrializate care nu va trebui să se confrunte cu o scădere a populaţiei, ceea ce s-ar putea dovedi un factor decisiv în cursa împotriva Chinei pentru dominaţia în economia globală.
Marea Penurie de Oameni nu este o ameninţare abstractă – are consecinţe foarte reale. Deja, multe companii se confruntă cu provocări majore în ocuparea unor posturi, în special în industrii cruciale precum sănătatea şi educaţia. Şi în următorii ani, atât în China, cât şi în Occident, multe alte sectoare şi domenii se vor lupta să găsească muncitori. Lipsa mecanicilor de tren, a profesorilor, a inginerilor, a medicilor, a pompierilor, a asistentelor medicale şi a programatorilor va avea consecinţe mai mari pe parcurs. Cu mai puţini angajaţi, companiile vor produce sau vor performa mai puţine, rezultând mai puţine vânzări, mai puţină creştere economică şi, în cele din urmă, mai puţină prosperitate pentru toată lumea. Şi în China, problema există la o scară mult mai dramatică. Dacă naţiunile nu reuşesc să schimbe lucrurile, problema nu va face decât să se accelereze şi ar putea reprezenta un dezastru pentru economie.
