Marea Britanie susţine că nu va schimba decizia în privinţa companiei Huawei

A.P.
21.04.2020

alte articole

Logo-ul companiei chineze de Huawei (Luis Gene/AFP/Getty Images)
A.P.
21.04.2020

Guvernul Marii Britanii a luat decizia fermă de a permite gigantului chinez Huawei să aibă un rol în construirea reţelei de telefonie 5G a ţării. Un funcţionar superior din ministerul britanic de Externe a declarat că nu se va reveni asupra deciziei, conform Reuters.

Marea Britanie a decis, în ianuarie, să permită Huawei să participe la licitaţiile pentru construirea unor părti din infrastructura 5G a Marii Britanii, despre care cabinetul susţine că sunt "părţi non-sensibile", limitând implicarea acesteia la 35%.

Întrebat dacă va sfătui ministrul de externe să încerce să schimbe poziţia guvernului asupra Huawei, Simon mcdonald, permanent sub secretar şi şef al serviciului diplomatic la ministerul de externe, a declarat parlamentarilor: „După cum ştiţi ... guvernul a decis să continue cu o investiţie, dar cu condiţii foarte stricte ... Din câte ştiu eu, ... este o decizie fermă şi nu se va reevalua".

"China este un partener foarte important al Regatului Unit şi cred că este compatibil să mergem înainte cu decizia luată în cazul Huawei şi să avem relaţia strategică independentă despre care am vorbit."

Administraţia Trump a declanşat cu câţiva ani în urmă o campanie împotriva giganţilor chinezi de telecomunicaţii care participă la construirea reţelelor 5G în toată lumea - atrăgând atenţia asupra companiilor precum Huawei care au legături strânse cu regimul comunist chinez.

China comunistă are vaste programe prin care spionează occidentul, atât guvernele occidentale cât şi companiile private, pentru obţinerea secretelor tehnologice.

SUA a mers până într-acolo încât a avertizat că va exclude din fluxul de transmitere a unor date d e intelligence a ţărilor aliate care permit companiei Huawei să intre în reţelele 5G naţionale, presând Canada, Marea Britanie şi Germania să îşi reevalueze poziţiile faţă de gigantul chinez.

Anunţul de marţi este de natură să tensioneze şi mai mult relaţiile dintre Marea Britanie şi SUA în domeniul agenţiilor de informaţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor