Marco Rubio, mesaj de Ziua Naţională: SUA şi România împărtăşesc un parteneriat puternic

Marco Rubio, secretarul de stat al SUA (Getty Images)
D.B.
01.12.2025
Marco Rubio, secretarul de stat al SUA (Getty Images)
D.B.
01.12.2025

Secretarul de stat american Marco Rubio a transmis luni, în numele Statelor Unite ale Americii, un mesaj de felicitare adresat poporului român cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României.

"În numele Statelor Unite ale Americii, felicit poporul României cu ocazia Zilei Naţionale. Statele Unite şi România împărtăşesc un parteneriat puternic şi în creştere, construit pe interese strategice comune în domeniul securităţii, cooperării energetice şi comerţului.

În timp ce sărbătoriţi aniversarea unificării voastre, apreciem leadershipul regional al României şi încurajăm rolul vostru continuu în promovarea stabilităţii în întreaga regiune a Mării Negre. Angajamentul României de a aloca 5% din PIB pentru apărare până în 2035 va consolida Alianţa NATO şi va crea o bază pentru o prosperitate în creştere în anii care vor urma.

Statele Unite aşteaptă cu interes continuarea cooperării în domeniul apărării, precum şi creşterea comerţului şi a investiţiilor care să aducă beneficii ambelor noastre naţiuni", se arată în mesajul publicat pe site-ul oficial al Ambasadei SUA la Bucureşti.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor