Maia Sandu la Bruxelles: Anul acesta va fi lansat programul Satul European, ce va finanţa proiecte de dezvoltare a localităţilor moldoveneşti
alte articole
În condiţiile izolării internaţionale a Republicii Moldova, în situaţia în care „Guvernul lui Dodon” nu este capabil să promoveze o politică externă care să aducă beneficii cetăţenilor Republicii Moldova, preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu a menţionat că se află în aceste zile la Bruxelles pentru a se asigura că Moldova nu dispare de pe agenda Uniunii Europene.
„Sunt aici pentru a transmite mesajul că, indiferent de culoarea guvernării, cetăţenii Republicii Moldova susţin în continuare parcursul european al Republicii Moldova şi trebuie sprijiniţi în eforturile lor.
În acest sens, am avut mai multe întrevederi cu oficiali europeni, unde am solicitat ca Uniunea Europeană să continue asistenţa pentru Republica Moldova, prin programe care să sprijine direct comunităţile, micile afaceri, presa independentă şi societatea civilă”, se arată într-o postarea a liderului PAS.
Vestea bună pe care a primit-o politiciana de la europeni este că, deja în acest an, va fi lansat programul Satul European, care va finanţa proiecte de dezvoltare în localităţile moldoveneşti, fără amestecul Guvernului.
Aflându-se la Bruxelles, Sandu a reiterat că reforma justiţiei şi lupta împotriva corupţiei sunt condiţii indispensabile pentru îmbunătăţirea vieţii oamenilor şi Uniunea Europeană trebuie să insiste în continuare pe îndeplinirea de către guvernare a acestor angajamente.
În context, Maia Sandu a specificat că marţi a avut o întâlnire cu preşedintele Partidului Popular European (PPE), Donald Tusk.
„Am solicitat sprijinul parlamentarilor PPE pentru programul Satul European şi i-am împărtăşit îngrijorările noastre cu privire la stoparea reformei justiţiei, reluarea schemelor de corupţie şi izolarea internaţională a ţării noastre de către actuala guvernare. Dl Tusk ne-a încurajat să continuăm munca pentru binele ţării şi ne-a asigurat de tot sprijinul PPE”, a menţionat liderul PAS.