Maia Sandu a cerut CCM opinia privind dizolvarea Parlamentului. Oamenii nu mai au timp de jocurile murdare ale penalilor
alte articole
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a sesizat luni după-amiază Curtea Constituţională (CCM) pentru constatarea circumstanţelor constituţionale de dizolvare a Parlamentului după consultările cu fracţiunile şi grupurile parlamentare, pe care le-a desfăşurat în zilele de 26 şi 29 martie.
Astfel, Maia Sandu a menţionat în cadrul unui briefing că Parlamentul a eşuat să aleagă un Guvern din două încercări şi după 45 de zile de la prima solicitare de învestitură, iar de la demisia Guvernului Chicu au trecut mai mult de 3 luni. „Ca şi experţii în drept constituţional, consider că sunt întrunite circumstanţele legale pentru dizolvarea Parlamentului”, a subliniat şefa statului.
Redăm mesajul integral al preşedintelui R.Moldova:
„Mai mulţi deputaţi din actualul Parlament încearcă să ne convingă de grija lor faţă de cetăţeni. Dar legile şi deciziile pe care le votează aceşti deputaţi sunt în continuare împotriva cetăţenilor. Aceşti deputaţi promovează în funcţie judecători care au nedreptăţit mulţi oameni şi au prejudiciat bugetul statului de zeci de milioane de lei. Aceşti deputaţi se opun programelor de asistenţă externă de care are nevoie economia şi sectoarele afectate de pandemie. Aceşti deputaţi protejează grupările corupte, sărăcind ţara şi mai mult. Aceşti deputaţi nu caută soluţii pentru oameni, dar îşi rezolvă propriile probleme.
În ultimele trei luni aceşti deputaţi, care controlează în continuare majoritatea instituţiilor publice, au luat decizii în interes propriu, care au făcut viaţa oamenilor tot mai grea:
- S-au scumpit în mai multe rânduri motorina şi benzina, Parlamentul protejând în continuare Consiliul Concurenţei, chiar dacă acesta nu a împiedicat abuzurile la adresa consumatorilor.
- Au crescut preţurile la medicamentele cele mai solicitate.
- În bugetul pentru anul 2021 nu s-au planificat bani pentru achiziţii de vaccin şi nu au fost iniţiate la timp negocierile cu companiile producătoare de vaccin.
- Ministerele conduse în continuare de oamenii lor nu fac mai nimic pentru a uşura viaţa cetăţenilor în aceste vremuri grele.
- În schimb, continuă să înflorească schemele de corupţie - şi cele legate de vaccinare, şi de vinderea la preţ redus a grâului din rezerva de stat, şi de tăiere ilegală a pădurilor, şi de exploatare ilegală a carierelor de piatră şi multe altele.
- În această perioadă, au continuat să voteze legi care blochează asistenţa externă.
- Sunt blocate şi sabotate chiar şi intervenţiile de urgenţă care ar veni în sprijinul oamenilor.
Lista poate continua, dar este clar pentru toată lumea că acest Parlament lucrează contra cetăţenilor. Acest Parlament nu poate rezolva problemele oamenilor. Parlamentul a avut posibilitatea de două ori să investească un Guvern profesionist dedicat cauzei cetăţenilor. Şi în ambele cazuri Parlamentul s-a împotrivit. Cei care au furat şi slăbit toate instituţiile statului, le-au făcut neputincioase în faţa provocărilor şi necesităţilor oamenilor, au adus statul în pragul eşecului total, ne cer acum să le mai dăm timp. Însă oamenii nu mai au timp de jocurile lor murdare. Oamenii au nevoie de un stat funcţional, au nevoie de un Parlament responsabil care să investească şi să sprijine un Guvern stabil şi competent. Oamenii nu au nevoie de deputaţi care vor să se salveze pe ei înşişi. Oamenii au nevoie de deputaţi care să salveze ţară.”
În concluzie, Maia Sandu a ţinut să precizeze că alegerile anticipate constituie şansa cetăţenilor de a-şi alege deputaţi care să le reprezinte cu adevărat interesele, să scoată ţara din criză şi să o scape de corupţie. Alegerile anticipate sunt soluţia care poate vindeca R. Moldova.