Macovei: Rusia finanţează partidele extremiste şi corupţia. Un stat corupt este mult mai uşor de cucerit

Într-o discurs susţinut în faţa Parlamentului European, pe tema Raportului privind revizuirea Politicii Europene de Vecinătate, Monica Macovei a atras atenţia asupra modului în care Rusia îşi desfăşoară politica externă şi a cerut o reacţie pe măsură din partea europenilor.
Monica Macovei (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
12.07.2015

Într-o discurs susţinut în faţa Parlamentului European, pe tema Raportului privind revizuirea Politicii Europene de Vecinătate, Monica Macovei a atras atenţia asupra modului în care Rusia îşi desfăşoară politica externă şi a cerut o reacţie pe măsură din partea europenilor.

"Federaţia Rusă furnizează armament în estul Ucrainei, are baze militare ruseşti în Armenia, în Moldova, în Ucraina. Federaţia Rusă finanţează partide extremiste, finanţează corupţia, pentru că un stat corupt este mult mai uşor de cucerit şi mult mai uşor de supus.

Tot ce face Federaţia Rusă este pentru destabilizarea democraţiei în regiune, pentru destabilizarea regiunii înseşi, pentru destabilizarea Uniunii Europene", a declarat Monica Macovei.

Europarlamentarul a făcut apel la colegii săi europeni să adopte o atitudine fermă şi să pună capăt acestei "implicări financiare, pentru că avem cum să o facem, şi să vorbim pe aceeaşi voce - dar vocea să nu fie slabă, să nu fie firavă, să fie puternică."

"De asemenea, în Parteneriatul Estic avem multe ţări în diverse nivele de dezvoltare şi de relaţii cu Federaţia Rusă. Trebuie să le abordăm diferit, în funcţie de ţară şi în funcţie de regiune", a adăugat Monica Macovei.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor