Macovei - plângere penală împotriva lui Ponta şi susţinere condiţionată pentru Iohannis
alte articole
Candidatul independent la prezidenţiale, Monica Macovei, a anunţat că a depus o plângere şi un denunţ penal la procurorul general, Tiberiu Niţu, pe numele premierului Victor Ponta, ministrului de externe Titus Corlăţean, a ministrului delegat pentru Românii de Pretutindeni, Bogdan Stanoevici, cât şi a preşedinţilor biroului electoral din străinătate pentru împiedicarea dreptului la vot, abuz şi neglijenţă în serviciu.
"Am depus plângere în nume personal şi în numele celor împiedicaţi să voteze. Aceste trei infracţiuni comise în turul 1 trebuie cercetate şi abia apoi putem merge mai departe. Am cerut Biroului Electoral din Străinătate să facă publice toate procesele verbale, aşa cum cere legea, dar au spus că nu mi le dau", a afirmat Monica Macovei în cadrul unei conferinţe de presă.
Europarlamentarul s-a referit şi la susţinerea condiţionată a candidatului ACL, Klaus Iohannis, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, arătând că "nu e nimic de negociat, nu cer funcţii, ci respectarea unor principii".
Macovei a anunţat că i-a trimis o scrisoare lui Iohannis în care îi propune să semneze un acord pentru salvarea statului de drept şi a democraţiei în România, compus din 10 principii asumate de votanţii ei. Printre acestea se numără cerinţe precum păstrarea direcţiei României către Vest, UE şi NATO, asumarea obiectivelor de intrare în spaţiul Schengen şi în zona euro, nepromulgarea legii amnistiei şi graţierii, garantarea libertăţii economice a mediului de afaceri, respectarea independenţei justiţiei, numirea de procurori profesionişti şi menţinerea oamenilor foarte buni din justiţie.
În opinia Monicăi Macovei, Klaus Iohannis are ocazia să dovedească, prin semnarea acordului, că vrea să se angajeze cu adevărat să apere aceste principii. Europarlamentarul a precizat că "electoratul care m-a votat este liber şi nu-i spun eu cum să voteze. Dacă va fi mulţumit de domnul Iohannis, îl va vota".
Pe de altă parte, Macovei a reiterat intenţia de a crea un nou partid pe baza principiilor enunţate în Decalog şi a votanţilor şi simpatizanţilor.
Electoratul care m-a votat este liber şi nu-i spun eu cum să voteze. Dacă va fi mulţumit de domnul Iohannis, îl va vota.
"În primă fază vom fi o organizaţie neguvernamentală, iar apoi vom strânge semnăturile necesare pentru înregistrarea unui nou partid politic. Voi merge în toate judeţele pentru a vorbi cu oamenii şi a strânge semnături", a explicat aceasta.
Totodată, Macovei a anunţat că va lansa o campanie pentru iniţierea unei petiţii cetăţeneşti pe tema introducerii votului electronic.
Întrebată despre o potenţială cooptare la guvernare în cazul în care Klaus Iohannis devine preşedinte, ea a precizat că nu va intra în niciun guvern şi că nu doreşte nicio funcţie, doar ca principiile în care crede să fie asumate de acesta.
"Nu cer poziţii, nu cer funcţii, nu cer contracte, nu cer nimic. Cer respectarea unor principii pentru care lupt de ani de zile. Nu intru în niciun Guvern. Trimit această scrisoare domnului Iohannis şi nu i-o voi trimite şi domnului Ponta, pentru că nici eu, nici electoratul meu nu avem aşteptări de la domnul Ponta. Domnul Ponta ne duce spre ruşi, ne minte în fiecare zi", a concluzionat Macovei.