Macovei, despre motivele pentru care nu trebuie să câştige alegerile Ponta, Tăriceanu, Iohannis, Udrea sau Meleşcanu

Europarlamentarul Monica Macovei, candidat la alegerile prezidenţiale, a vorbit vineri, în cadrul unui comunicat de presă, despre motivul pentru care principalii prezidenţiabili nu trebuie să câştige alegerile, în lumina avertismentului primit joi de clasa politică din România din partea Statelor Unite.
Andrei Pricopie
04.10.2014

alte articole

Monica Macovei (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
04.10.2014

Europarlamentarul Monica Macovei, candidat la alegerile prezidenţiale, a vorbit vineri, în cadrul unui comunicat de presă, despre motivul pentru care principalii prezidenţiabili nu trebuie să câştige alegerile, în lumina avertismentului primit joi de clasa politică din România din partea Statelor Unite.

"SUA, principalul nostru prieten politic şi aliat militar, avertizează clasa politică de la Bucureşti că NATO nu este o umbrelă pentru corupţie şi lipsă de democraţie. Într-un discurs la Washington, Victoria Nuland, subsecretar de stat american, a declarat că în Europa de Centrală şi de Est există lideri politici care ameninţă justiţia, libertatea şi democraţia, prin: protejarea pe faţă a oficialilor corupţi, afaceri care cresc dependenţa de Estul nedemocratic, cenzură, atacuri împotriva societăţii civile şi limbaj ultra-naţionalist", a precizat Macovei.

Fostul ministru al Justiţiei a explicat punctual de ce crede că ceilalţi candidaţi la prezidenţiale nu trebuie să ajungă pe mult râvnitul fotoliu de la Cotroceni.

De ce nu poate fi Victor Ponta preşedinte

"Ponta, candidat la preşedinţie, cap al mafiei PSD şi prim-ministru, face o pasiune pentru modelul Partidului Comunist Chinez. Întors din China, îşi serbează ziua de naştere pe stadion, dă ordine pentru concedierea jurnaliştilor incomozi, atacă independenţa justiţiei şi îşi protejează prietenii şi subordonaţii politici de anchetele procurorilor", a declarat Macovei.

Europarlamentarul a amintit şi de faptul că Victor Ponta a promis, prin miniştrii săi, "aprofundarea cooperării militare bilaterale" cu China şi reluarea curselor aeriene directe spre China, fără, însă, a sufla o vorbă despre o cursă directă Bucureşti-Washington, de exemplu.

"Cum va păstra Ponta direcţia Vest a României când opţiunile lui publice sunt spre Est?", întreabă Macovei.

De ce nu poate fi Călin Popescu Tăriceanu preşedinte

"Tăriceanu, candidat la preşedinţie, şef al Senatului şi coadă de topor a PSD, tergiversează rezolvarea cererilor DNA pentru începerea urmăririi penale împotriva a doi pesedişti suspectaţi de corupţie în dosarul Microsoft. Cum va respecta Tăriceanu justiţia şi lupta anticorupţie dacă le pune piedici?", a menţionat Monica Macovei.

De ce nu poate fi Elena Udrea preşedinte

În viziunea fostului ministru al Justiţiei, Elena Udrea, candidat la preşedinţie şi preşedinte de partid, insinuează că Direcţia Naţională Anticorupţie face dosare la comandă politică atunci când afirmă că audierea ei la DNA, în calitate de martor într-un dosar penal, nu este "o coincidenţă".

"Cum va apăra Udrea independenţa DNA dacă nu crede în ea, iar parteneri de ai ei de afaceri sau politici sunt prinşi în dosare de corupţie?", a precizat aceasta.

De ce nu poate fi Klaus Johannis preşedinte

Macovei susţine că Johannis, candidat la preşedinţie din partea ACL şi fost candidat la funcţia de prim-ministru din partea PSD-PNL-Voiculescu, preşedinte PNL şi preşedinte ACL, "tolerează condamnaţi pentru corupţie din propriul partid în Parlamentul României şi tace mâlc în legătură cu încălcarea Constituţiei şi modificarea Codului penal în favoarea unor infractori din partide".

"El însuşi este în proces cu ANI pe motiv de incompatibilitate. Cum va apăra legea Johannis dacă tace complice la încălcarea ei?", se întreabă Macovei.

De ce nu poate fi Teodor Meleşcanu preşedinte

În ceea ce îl priveşte pe Teodor Meleşcanu, candidat la preşedinţia României şi fost şef SIE, Macovei susţine că acesta şi-a strâns semnăturile, în timp ce era şef al Serviciului de Informaţii Externe, prin intermediul unei organizaţii cu simpatii kaghebiste şi legături cu Moscova.

"În plus, în spaţiul public apar informaţii privind interlopi care ar fi sponsorizat campania de strângere de semnături. Cum va apăra Meleşcanu securitatea naţională dacă are legături cu organizaţii pro-ruse?", vrea să ştie Macovei.

"Repet cererea adresată preşedintelui Traian Băsescu privind declanşarea unui referendum naţional pentru eliminarea imunităţilor preşedintelui, parlamentarilor şi miniştrilor în cazul faptelor penale", a mai precizat Macovei în încheiere.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor