Nuland îndreaptă tunurile spre liderii europeni care promovează cancerul regresului democratic. Vizat ar fi şi Victor Ponta
alte articole
Subsecretarul de stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland, a lansat joi o serie de acuzaţii dure la adresa unor lideri din Europa Centrală şi de Est, întrebându-se retoric cum pot aceştia să doarmă noaptea liniştiţi sub pătura NATO, iar ziua se ocupă de protejarea corupţilor de justiţie, oprimarea presei şi a societăţii civile.
Deşi nu îi numeşte explicit pe liderii respectivi, jurnaliştii de la Hotnews.ro susţin că ar fi vorba despre premierul Ungariei, Victor Orban, şi premierul român, Victor Ponta.
"În Europa Centrală, cetăţenii s-au ridicat pentru dreptul de a organiza alegeri libere; au construit instituţii puternice, independente şi au încurajat societatea civilă şi mass-media. Cetăţenii au făcut munca grea de reformare a economiilor, stabilizarea monedelor naţionale, privatizarea industriilor ineficiente, deschiderea pieţelor forţei de muncă şi accesul investiţiilor străine. Pe scurt, ei au restaurat democraţia liberală în inima continentului", a precizat Victoria Nuland în discursul său.
Însă, deşi trăim într-o lume mai bună, ca urmare a faptului că ţările din Europa Centrală au ales calea unei Europe libere şi pacifiste acum 25 de ani, Nuland a remarcat că "astăzi alegerea lor este în pericol, şi Europa Centrală este din nou pe front, în luptă pentru a proteja securitatea şi valorile noastre europene comune. Şi astăzi, lupta este din nou atât pe plan extern, cât şi intern".
Amintind de conflictul din Ucraina, Nuland a evidenţiat pericolul la adresa democraţiei europene reprezentat de poziţia Rusiei care, după ce a anexat Crimeea, continuă să se implice în problemele interne ale Ucrainei.
În ceea ce priveşte situaţia din Europa Centrală, subsecretarul de stat american pentru Afaceri Euroasiatice susţine că ameninţările interne la democraţie şi libertăţi sunt la fel de îngrijorătoare.
"În întreaga regiune, cancerul regresului democratic şi corupţia ameninţă visul urmărit de atât de mulţi oameni care au luptat pentru el în 1989. Avem lideri politici din Europa Centrală care profită de avantajele de membri NATO şi UE, găsim liderii din regiuni care par să fi uitat de valorile pe care se bazează aceste instituţii", a subliniat oficialul american.
"Aşa că i-am întreba pe aceşti lideri: Cum puteţi să dormiţi dumneavoastră sub pătura articolului 5 al NATO în timp ce vorbiţi deschis despre 'democraţie neliberală', teorie împinsă până la ultranaţionalism; restricţionarea presei libere sau demonizarea societăţii civile?", a preiczat Nuland, făcând referire, potrivi sursei citate, la Viktor Orban.
Următoarea frază este dedicată premierului Ponta, susţine Hotnews: "Aş întreba acelaşi lucru despre protejarea oficialilor corupţi de la urmărirea penală; ignorarea Parlamentului când vă este convenabil sau protejarea afacerilor murdare care cresc dependenţa ţărilor dumneavoastră de o sursă de energie străină, în ciuda politicilor declarat liberale", a adăugat Nuland.
PSD, prin purtătorul său de cuvânt Dan Şova, a negat că ar fi vorba despre premierul Ponta şi a susţinut că este evident că Victoria Nuland a făcut referire "la situaţia din Ungaria, la acţiunile despotice ale lui Viktor Orban, prietenul lui Traian Băsescu".
Pe de altă parte, fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a comentat: "A răspuns şi PSD la declaraţiile Victoriei Nuland - "La Victor Orban se referea, nu la Ponta". Previzibil, nu? Doar că Nuland se referea la Parlamentul care apără penalii. Nu la România se referea, nu? Nu la PSD, nu? Semnal mai clar de la americani, în debutul campaniei electorale din România, n-a mai fost dat în ultimii 25 de ani".
Declaraţiile Victoriei Nuland vin în contextul în care DNA a solicitat vineri ridicarea imunităţii şi începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri anchetaţi în megadosarul de corupţie legat de licenţele Microsoft pentru şcoli, în care DNA estimează un prejudiciu de un miliard de euro.
Dosarul Microsoft, cum a fost el numit de presa din România, este coordonat de FBI şi ar putea avea legătură cu o amplă investigaţie desfăşurată în SUA cu privire la mituirea de oficiali din România, Italia şi China.
Procurorul General al României, Tiberiu Niţu, şi şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au fost acuzaţi că tergiversează soluţionarea dosarului. Totodată, reprezentanţii PSD din Parlament au fost aspru criticaţi pentru decizia de a închide Senatul şi Camera Deputaţilor, care, potrivit Opoziţiei, reflectă dorinţa acestora de a evita cu orice preţ dezbaterile în cazul dosarului Microsoft, în care ar trebui clarificată implicarea premierului Victor Ponta.
Foştii miniştri acuzaţi că ar fi luat mită sume fabuloase de bani pentru a favoriza mari firme ca să obţină contracte cu statul sunt: Ecaterina Andronescu, Dan Nica, Alexandru Athanasiu, Daniel Funeriu, Valerian Vreme, Şerban Mihăilescu, Gabriel Sandu, Adriana Ţicău şi Mihai Tănăsescu. De marţi, în presă au fost vehiculate alte nume grele implicate în dosar, printre care şi Adrian Năstase, Victor Ponta, omul de afaceri Dorin Cocoş, precum şi edilul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan.
Însă, nu doar dosarul Microsoft ridică probleme. Trebuie remarcat că aici vorbim despre un fenomen general. Parlamentarii români şi-au făcut un obicei din a respinge cererile DNA de ridicare a imunităţii. Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, se plângea recent că toate solicitările adresate de DNA în acest an Parlamentului pentru obţinerea avizelor de arestare preventivă în dosare care au vizat parlamentari au fost respinse, indiferent de partidul din care făcea parte persoana cercetată.