Macedonia găzduieşte un exerciţiu militar comun cu soldaţii americani

Ministerul macedonean al Apărării a declarat că 95 de soldaţi din armata ţării se vor alătura celor aproximativ 300 de soldaţi americani pentru a participa la exerciţiul militar comun numit Dragoon Guardian 17.
Soldaţi macedoneni (Getty Images)
Andrei Popescu
29.07.2017

Exerciţiul militar comun a început vineri şi se va finaliza în 10 august.

În cadrul exerciţiului, soldaţii vor pregăti un loc pentru aterizare pentru dronele aeriene şi se vor antrena pentru a curăţa drumurile de dispozitive explozibile improvizate şi pentru a se proteja împotriva armelor nucleare, biologice şi chimice.

Ministerul macedonean al Apărării a precizat că exerciţiul va avea loc la Poligonul Armatei Krivolak.

Exerciţiul Dragoon Guardian are loc după exerciţiul militar mai de amploare Saber Guardian 17, care a implicat peste 25.000 de soldaţi din 22 de state membre NATO şi ţări partenere şi a avut loc în România, Ungaria şi Bulgaria.

„Suntem în mod special mândri de unităţile noastre, care au participat la exerciţii militare împreună cu partenerii noştri, SUA şi alte ţări NATO”, a declarat ministrul macedonean al apărării Radmila Sekerinska la o ceremonie desfăşurată la începutul acestei luni.

Ambasadorul american Jess Baily a declarat că soldaţii vor călători în Macedonia de la exerciţiile Saber Guardian din România şi vor participa timp de două săptămâni la evenimentul Dragoon Guardian.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor