Luca Niculescu a demis-o pe şefa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi, numită de Pîslaru după scandalul azilelor din Bihor

Luca Niculescu - Premier (Captura)
Ana Ion
24.10.2026
Luca Niculescu - Premier (Captura)
Ana Ion
24.10.2026

Ana Rădulescu a fost eliberată de la şefia Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, în urma unei decizii semnate de premierul Luca Niculescu.

„La data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Ana Rădulescu se eliberează din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi”, se arată în decizia publicată în Monitorul Oficial.

Rădulescu a venit în funcţie după ce pe 8 iulie 2026, Alexandra Zară a fost demisă de la şefia instituţiei de către ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pâslaru, pe motiv că nu l-ar fi informat despre acţiunea DIICOT de la Bihor.

„Trei luni şi paisprezece zile. Atât a durat mandatul meu de preşedinte al ANPDPD. Astăzi se încheie oficial acest mandat, în urma deciziei ministrului Florin Manole, într-un moment în care începuserăm să deblocăm activităţi îndelung amânate şi să construim răspunsuri pentru oamenii care aşteaptă de prea mult timp

Astăzi se încheie oficial acest mandat, în urma deciziei ministrului Florin Manole, într-un moment în care începuserăm să deblocăm activităţi îndelung amânate şi să construim răspunsuri pentru oamenii care aşteaptă de prea mult timp.

Nu fac parte din niciun partid politic şi tocmai de aceea îi mulţumesc domnului Dragoş Pîslaru pentru că m-a propus pentru această funcţie şi domnului Ilie Bolojan pentru că a confirmat această încredere prin semnarea actului meu de numire.

Au fost trei luni şi paisprezece zile de muncă intensă alături de echipa ANPDPD. Am reluat procese blocate, am crescut capacitatea de lucru şi am construit cadrul necesar pentru rezolvarea unor întârzieri acumulate în ani.

În toată această perioadă, Guvernul a fost interimar, astfel că modificările legislative care necesitau ordonanţe de urgenţă nu au putut fi adoptate pe această cale.

Unele rezultate au început să se vadă. Altele au încă nevoie de muncă şi de continuitate. Ştiu cât de greu este să aştepţi şi nu am confundat niciodată un demers început cu o problemă rezolvată.

Le mulţumesc colegilor din ANPDPD pentru munca intensă din aceste luni, pentru efortul de a găsi soluţii şi pentru fiecare pas pe care am reuşit să îl facem împreună. Ştiu câtă muncă stă în spatele fiecărui rezultat şi cât de mult a contat contribuţia voastră.”, a scris Rădulescu pe pagina sa de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos