Londra va trimite soldaţi în provincia afgană Helmand cu "rol consultativ"
alte articole
Ziarul britanic The Times a raportat, marţi, că printre trupele trimise în Helmand se află şi aproximativ 30 de membri ai forţei de elită din cadrul Serviciului Aerian Special (SAS), care vor lupta împotriva talibanilor, împreună cu aproape 60 de soldaţi americani. MOD a susţinut, totuşi, că unitatea nu va participa la lupte şi că va avea doar un "rol consultativ."
“Acest personal face parte dintr-o echipă NATO mai mare, care oferă consultanţă Armatei Naţionale Afgane”, a susţinut un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, adăugând că membrii unităţii “nu vor participa la lupte şi nu vor fi desfăşuraţi în afara taberei.”
Sosirea trupelor britanice în provincia Helmand are loc în urma apelurilor venite din partea oficialilor locali, care au declarat că doar două din cele 16 districte ale provinciei au rămas neocupate de talibani. De asemenea, capitala provinciei, Sangin, este la un pas de a cădea în mâinile talibanilor, conform Deutsche Welle.
Forţele britanice şi americane s-au străduit ani de zile pentru a controla provincia Helmand, unde peste 450 de soldaţi britanici au murit în luptă.
Razia Baluch, membru al consiliului provincial din Helmand, a avertizat că provincia riscă să cadă în mâinile talibanilor dacă guvernul afgan eşuează să acţioneze.
Militanţii talibani au ocupat, de asemenea, oraşul Kunduz, câteva zile la sfârşitul lunii septembrie, înainte ca trupele guvernamentale să recupereze controlul.
În ciuda suspendării operaţiunilor de luptă în Afganistan în 2014, Marea Britanie mai are încă pe teritoriul afgan aproximativ 450 de soldaţi. Scopul lor este de a consilia şi sprijini armata afgană şi forţele de securitate ale ţării.
La rândul său, guvernul afgan – susţinut cu ajutoare internaţionale în valoare de miliarde de dolari şi cu servicii de asistenţă şi instruire din partea a mii de soldaţi NATO încă staţionaţi în Afganistan – depune eforturi pentru redeschiderea discuţiilor cu talibanii.