Locuitorii Transnistriei obligaţi să se autoizoleze la domiciliu

Centrul oraşului Tiraspol în timpul unei sărbători
Centrul oraşului Tiraspol în timpul unei sărbători (novostipmr.com)

Locuitorii din stânga Nistrului au fost obligaţi să se autoizoleze la domiciliu printr-un decret semnat miercuri, 1 aprilie, de liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

Radio Europa Liberă transmite că oamenii vor putea ieşi din casă doar la magazinele din apropiere pentru cumpărături, la farmacii, pentru asistenţă medicală, pentru a merge la serviciu cu prezentarea unui certificat de la angajator.

Se permite ieşirea pentru a arunca gunoiul, pentru a duce alimente sau medicamente unor persoane care nu se pot deplasa, dar şi pentru înmormântări. Animalele de companie, adică câinii, vor putea fi plimbaţi doar în raza a 100 de metri de casă.

Persoanele care revin în regiunea transnistreană sunt obligate să stea în carantină 14 zile şi în această perioadă nu vor putea ieşi deloc din casă.

Potrivit sursei citate, în stânga Nistrului miercuri seara erau anunţate 31 de cazuri de îmbolnăvire cu virusul Wuhan şi două decese. 58 de persoane suspectate de contaminare cu noul virus sunt internate la spitalul de boli infecţioase din Slobozia.

Peste 50 de pacienţi şi medici din secţia de pneumologie a spitalului clinic de la Tiraspol sunt suspecţi de a fi contractat virusul comunist, după ce un pacient internat în secţie a fost confirmat pozitiv. Întreaga secţie a fost transferată la spitalul de boli infecţioase din Slobozia, iar analizele pacienţilor au fost trimise la Chişinău pentru diagnosticare.

Starea de urgenţă în regiunea transnistreană a fost introdusă pe 17 martie şi a fost prelungită până pe 1 mai.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe