Liviu Pop: Salariaţii de la Oltchim vor primi cel mai târziu vineri un avans de 40% din salariul pe august

Epoch Times România
04.10.2012

Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, a declarat că cel mai târziu vineri va fi acordat salariaţilor de la Oltchim un avans de 40% din salariul pe luna august şi că este posibl ca până la sfârşitul lui octombrie aceştia să primească şi restul de bani..

”Cel târziu mâine (vineri, n.r.) se vor acorda avansurile, 40% din salariul pentru luna august. A fost o lună în care s-a muncit până în 23, pentru că după 23 combinatul s-a oprit”, a spus Pop.

El a explicat că pentru restul de 60% nu s-a făcut o analiză, dar că este posibil ca acesta să fie acordat până la finalul lui octombrie, pentru că trebuie repornit combinatul până la finalul lunii.

Referitor la planul de salvare a comibatului, Pop a spus joi că "există un document pe care ministrul de Finanţe, împreună cu ministrul Economiei îl va face public dacă nu astăzi, mâine dimineaţă. Din ce am înţeles eu, discuţiile sunt foarte avansate".

”În ceea ce priveşte asigurarea capitalului de lucru şi a fluxului de producţie sunt două discuţii. S-a făcut o notificare a Comisiei Europeme pentru un capital de 10 milioane de euro pe care să-l acordăm de la nivelul Guvernului, odată cu primirea răspunsului, în maxm 30 de zile acest capital se va putea acorda. Cealaltă direcţie este legată de băncile comerciale şi de beneficiairii produselor de la Oltchim, clienţii fideli Oltchimului care, de altfel, au în momentul de faţă plătită marfa în avans şi cu care se poartă discuţii în momentul de faţă”, a precizat Pop.

”Comisia este însţiinţată, dar în paralel este obligatoriu să obţinem finanţare de la bănci şi clienţi”, a adăugat Pop.

În ceea ce priveşte negocierea cu băncile şi cu clienţii Oltchim, Pop a declarat că este nevoie de 30-40 milioane de euro care ar putea ajuta la funcţionarea normală a combinatului.

Referitor la planul de salvare a comibatului, Pop a spus joi că "există un document pe care ministrul de Finanţe, împreună cu ministrul Economiei îl va face public dacă nu astăzi, mâine dimineaţă. Din ce am înţeles eu, discuţiile sunt foarte avansate".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor