Liviu Dragnea: Şansele ca moţiunea de cenzură a liberalilor să treacă sunt nule
alte articole
Şansele ca moţiunea de cenzură iniţiată de liberali să treacă şi să ducă la înlăturarea lui Victor Ponta de la Palatul Victoria sunt "nule" în contextul în care parlamentarii coaliţiei de guvernare nu o vor vota, a declarat luni, la Antena 3, preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea.
"Discuţia pe care am purtat-o azi (luni - n.r.) în partid a fost una strict politică, în primul rând PSD nu interferează şi nu va interfera cu mersul justiţiei, noi am discutat dacă din punct de vedere politic, dacă din punct de vedere al stabilităţii guvernamentale, respectiv al stabilităţii acestei ţări, putem să luăm în discuţie ca Victor Ponta să nu mai fie premier, respectiv să cadă Guvernul.
Atât în Comitetul Executiv Naţional de astăzi, cât şi în discuţiile care s-au purtat în partid în zilele trecute n-a existat nicio voce care să fie împotriva rămânerii la guvernare. Nu cred că moţiunea de cenzură are şanse, PSD, prin parlamentarii săi, nu va vota moţiunea de cenzură, UNPR, prin parlamentarii săi, nu va vota moţiunea de cenzură, colegii de la ALDE, la fel, nu vor vota moţiunea de cenzură. Asta este situaţia acum", a declarat Liviu Dragnea, citat de Mediafax.
Întrebat dacă există posibilitatea ca Victor Ponta să se retragă din funcţie, şeful social-democraţilor a afirmat că a avut duminică o discuţie cu premierul, iar acesta i-a transmis că vrea să rămână în continuare prim-ministru.
"Victor Ponta este decis să rămână în continuare în funcţia de prim-ministru, în primul rând pentru a menţine stabilitatea guvernamentală, celelalte partide din coaliţie doresc să rămână la guvernare şi, astfel, am avut astăzi şi noi şi celelalte partide discuţii în interior şi am ajuns la rezultatul acesta", a precizat Liviu Dragnea.
Cât despre şansele moţiunii de cenzură depuse de liberali împotriva Guvernului, preşedintele interimar al PSD a subliniat că, în opinia sa, acestea "sunt nule".
Liberalii au depus luni moţiunea de cenzură intitulată "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta. Documentul a fost semnat de 180 de parlamentari - 119 deputaţi, din care 112 PNL, şase neafiliaţi şi unul de la Grupul Democrat şi Popular şi 61 de senatori, din care 58 de la PNL şi trei neafiliaţi.
Moţiunea de cenzură va fi citită în plenul reunit al Parlamentului miercuri, 23 septembrie, urmând ca dezbaterea şi votul să aibă loc marţi, 29 septembrie.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.