Lituania mizează pe independenţa energetică pentru a evita Rusia

Nava 'Independence' (de 294 metri lungime, cât trei terenuri de fotbal), care va ajunge la toamnă în portul Klaipeda din Lituania unde va rămâne ancorată, este un terminal sofisticat de gaze lichefiate (LNG) care redă gazului starea sa iniţială. Conflictul din Ucraina care, cu rapida anexare a Crimeii a stârnit panică în Lituania, a grăbit numeroase proiecte existente în regiune pentru a contracara uriaşa dependenţă energetică de Moscova. Proiectul lituanian 'Independence' este unul dintre cele mai avansate. Gazprom şi Rusia şi-au făcut deja remarcată nemulţumirea prin diferite presiuni, informează ziarul El Pais.

Cotidianul spaniol publică reportaje din fiecare din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, cu o populaţie de 500 de milioane de cetăţeni, chemaţi să aleagă, între 22-25 mai, 751 de eurodeputaţi care vor face parte din Parlamentul European pentru următorii cinci ani.

Ministrul energiei, Jaroslav Neverovic, a explicat că 'obiectivul este de a diversifica şi aduce gaze din alte surse la un preţ rezonabil'. Ideea este de a cumpăra gaze oriunde de pe mapamond, de a-l lichefia - prin răcirea la minus 165 de grade volumul se reduce de 600 de ori - şi a-l transporta pe coasta lituaniană pe mare, de a-l încălzi pentru a reveni la starea sa iniţială şi a-l folosi apoi în industrie şi la încălzirea locuinţelor.

Tadas Matulionis, director adjunct al centralei LNG din Kapleidos Nafta, este sigur că se va putea respecta calendarul astfel încât prima producţie de gaz care nu are legătură cu Gazprom să fie disponibilă în decembrie. Vytautas Landsbergis (Kaunas, 1932), primul preşedinte al Lituaniei independente, este un susţinător ferm al luptei energetice împotriva gigantului rus, indiferent de cost. 'Nava este doar un capitol' în planul a cărui menire este să ne ajute să obţinem 'securitatea energetică', spune el.

Altfel spus, pentru a nu fi obligaţi să negocieze cu Gazprom cu mâinile legate la spate ca până acum. Cei intervievaţi sunt de acord că resursele energetice sunt un instrument esenţial al politicii externe a Kremlinului. 'Preţul gazului rus pentru Lituania a crescut cu 45% între 2010 şi 2013 şi 25% pentru UE', a declarat ministrul energiei, Vytautas Nauduzas. Au fost însă şi vremuri bune: 'Înainte să aderăm la UE era practic gratis', recunoaşte el.

Cum Independence poate furniza Lituaniei mai mult gaz decât consumă această ţară (cu 25% mai mult decât consumul anual de 3 miliarde de metri cubi) este totodată un instrument de negociere cu gigantul rus cu care are contract până în 2015. 'Terminalul ne foloseşte pentru ca preţul [Gazprom] să nu depăşească o anumită limită', spune ministrul. Lituania are certitudinea că Gazprom nu-i va închide robinetul cum a făcut cu Ucraina în 2009. Orice aprovizionare cu gaze a enclavei ruse Kaliningrad - la Marea Baltică şi separată de Rusia - trebuie să treacă prin gazoductul care străbate Lituania. Dacă se închide robinetul Lituaniei, gazele nu vor mai ajunge la Kaliningrad.

Dependenţa energetică a fost una din principalele teme ale campaniei, destul de discretă în Lituania, unde preşedinta ţării, Dalia Grybauskaite, supranumită 'doamna de fier' baltică, şi-a asigurat practic realegerea pentru un nou mandat. Deşi nu a obţinut 50% din voturi la alegerile din 11 mai, se aşteaptă ca ea să câştige detaşat turul al doilea din 25 mai. Preşedintele rus, Vladimir 'Putin i-a ajutat pe oameni să-şi dea seama că securitatea energetică este o chestiune importantă', asigură fosta titulară a apărării, Rasa Jukneviciene.

Proiectul, început în 2011 şi finanţat majoritar printr-un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), a avut încă din start un amplu sprijin politic şi popular. Nici măcar ecologiştii nu au avut nimic de comentat. 'Consumatorii îşi doresc să scadă preţurile la curentul electric şi la agentul termic pentru că este o ţară friguroasă', explică Tomas Janeliunas, profesor de Ştiinţe Politice la Universitatea din Vilnius. Factura la gaze este de obicei atât de mare încât oamenii eşalonează plata până la vară.

Faptul că se simte respiraţia Rusiei în ceafă - referirile la 'ambiţiile imperialiste' ale Rusiei sunt constante în Lituania - a dus şi la o dezbatere politică cu privire la bugetul scăzut al apărării în acest stat baltic care a aderat la NATO în 2004. Vilnius alocă la acest capitol 0,8% din PIB, mai mult doar decât Luxemburg, potrivit lui Tomas Janeliunas, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Vilnius. Lucru care se va schimba: partidele au convenit în aprilie să-l crească progresiv până la 2% din PIB în 2020.

Pe lângă terminalul-navă 'Independence', autorităţile lituaniene lucrează şi la alte planuri pentru diversificarea resurselor de energie: un gazoduct în Polonia, o interconexiune cu vecinii baltici, o conexiune submarină cu Suedia etc. Atât fostul preşedinte Landsbergis, cât şi ministrul pentru energie Nauduzas sunt de părere că cetăţenii trebuie să-şi dea seama că, deşi vor plăti ceva mai mult pentru gaze, acest sacrificiu merită făcut pentru a evita Rusia.