Liiceanu: România a avut doi oameni cu alura necesară pentru a răspunde de soarta a 20 de milioane de oameni - Băsescu şi Bolojan
Filozoful Gabriel Liiceanu a atras atenţia, la Digi24, că România a avut în ultimele decenii doar doi lideri cu anvergura necesară pentru a răspunde de soarta a peste 20 de milioane de oameni — Traian Băsescu şi Ilie Bolojan — restul clasei politice fiind, în opinia sa, marcată de incompetenţă şi responsabilă pentru degradarea situaţiei actuale a ţării.
Jurnalistă: Invitatul nostru la această oră este filozoful şi scriitorul Gabriel Liiceanu. „Strigoii noştri”, ultima carte a dumneavoastră, la ceva timp — nu spunem cât — de la „Apel către lichele”. Domnule Liiceanu, suntem într-o evoluţie sau o involuţie a lumii politice de la „Apel către lichele”?
Gabriel Liiceanu: Noi nu am avut o continuitate a evoluţiei sau a involuţiei. A existat, după mintea mea, cam două puncte de vârf reuşite în aceşti 35 de ani, iar restul a fost mai degrabă involuţie.
România a cunoscut în aceşti 35 de ani, la cârma ţării, cred că doi oameni care aveau alura necesară pentru a răspunde de soarta a douăzeci şi ceva de milioane de oameni. Unul a fost Traian Băsescu, al doilea este, în judecăţile mele — vă daţi seama, sunt ale mele — Ilie Bolojan.
În rest, clasa politică de la noi, cei care au primit puterea, au fost mandataţi să conducă destinele poporului român, au fost, în general, lamentabili, execrabili.
Până au împins România în acest punct, s-ar putea reconstitui lanţul cu toate verigile lui prin care am ajuns aici.
Am ajuns la acest punct în care suntem, cam la toţi parametrii economici, politici, culturali şi mai departe, pe primele locuri din coada Europei.
Jurnalistă: E altfel criza de acum faţă de tot ce a fost? Suntem deja la 11 guverne în ultimii 10 ani.
Gabriel Liiceanu: O, are o originalitate teribilă. Din cauza acestor trei personaje — nu ştiu dacă ele se văd, le văd acum telespectatorii noştri — care sunt foarte interesante puse laolaltă. Le luăm pe rând. Iniţiatorul crizei e un personaj deosebit de interesant.
O să vă spun de ce. Deci, asistând la ce s-a întâmplat în ultima vreme, la jocul în teren al PSD-ului, avandu-l drept conducător de joc pe preşedintele actual al acestui partid, am avut, dintr-odată, săptămâna care a trecut, un gând extrem de straniu.
L-aş rosti aşa: vedeţi, e nevoie de negru ca albul, în albeaţa lui, să fie exaltat. E nevoie de rău pentru ca felul în care apare prestigiul binelui să poată fi vizibil pentru toată lumea. E nevoie de acest contrast.
Or, personajul care acum apare pe ecran are o caracteristică cu totul specială în contextul pe care îl trăim. A devenit, apropo de ce v-am spus înainte, soclul lui Ilie Bolojan. Ce înseamnă soclul lui Bolojan? Fiecare calitate a lui Bolojan este pusă în lumină de către un viciu al lui Grindeanu.
De pildă, Grindeanu este minciuna întruchipată, dar este minciuna care pune în lumină splendoarea adevărului. Este imoralitatea politică întrupată, dar care scoate deasupra, atunci când ea apare alături de el pe scenă, onestitatea politică. Putem continua în felul ăsta. Este răul, vă spuneam, care pune în lumină prestigiul binelui.
Dacă Grindeanu este omul făcut dintr-o mulţime de fragmente, această calitate a lui de a fi un puzzle uman pune în lumină statuaritatea personajului de o mare sobrietate, stâncos, a lui Ilie Bolojan.
Pe scurt, Grindeanu este, în clipa de faţă, pe mintea mea, cu o vorbă a unui moralist francez celebru — nu are importanţă cum îl cheamă — omagiul pe care viciul îl aduce virtuţii.
Avem un mare noroc cu el în clipa de faţă. Face un rol pozitiv, pentru că separă apele foarte bine. Le separă, doamnă. Deci, pe de-o parte, ai acest balet al măştilor infinite. Bănuiesc că dumneavoastră nu sunteţi familiarizată cu filmele anilor ’60.
Exista un film celebru care se numea „Fantomas”. Fantomas era un personaj inventat de nişte scriitori francezi la începutul secolului XX şi care era deghizamentul perfect al criminalului, care schimba măştile la infinit, până într-acolo încât îşi pierdea identitatea. Nimeni nu mai putea să ştie cum arată şi cine e, de fapt, personajul Fantomas.
În imaginea dinaintea lui Grindeanu, pe care aţi pus-o pe ecran, dacă ar putea din nou să apară, ar fi bine. Senzaţia pe care o ai este că chipul acestui om este o mască lipită de cauciuc, un fel de om-cagulă. Poate fi asta, poate fi alta. Totul de o neautenticitate enormă.
Răul pe care acest om l-a făcut României, provocând, cu jocul lui de măşti, criza politică atât de urâtă în care am intrat şi pe care, în final, o plăteşte poporul nostru în întregime şi care i se datorează.
Nu este numai simţită de România în întregul ei. Splendoarea este că ne face un bine şi în raport cu PSD-ul, pentru că există o speranţă că membrii acestui partid îşi dau seama cât rău poate să le facă acest personaj pus la conducerea lui.
A reuşit, bănuiesc, să radicalizeze, într-un mod neaşteptat, oameni dinăuntrul PSD-ului. Asta ştiţi mai bine decât mine, că sunt voci în PSD care s-au despărţit de el complet. Bănuiesc că sunt oameni neutri care nu ştiu ce să aleagă şi el i-a ajutat să înţeleagă că, pe drumul deschis de partid, aşa cum l-a condus el, România va ajunge din ce în ce mai rău.
Jurnalistă: Seamănă cu vreun alt lider al PSD din ultimii 20 de ani?
Gabriel Liiceanu: Ştiţi ce e deosebit? În general, ei au fost cam toţi lamentabili. Nu ştiu dacă aş putea să spun ceva bun despre vreun lider al PSD-ului. Nu. Despre niciunul.
Pentru că partidul ăsta a articulat istoria răului în România în aceşti 35 de ani. Vorbesc cu deplină sinceritate, radicalitate. Eu nu cred că, în clipa de faţă, mai avem timpul în care să facem analize cu mănuşi, cu rafinament. Nu. Este un moment în care indignarea pe care ar trebui să o simţim fiecare dintre noi a ajuns în punctul ei de culminaţie.
Pentru că, arătând cum arătăm după 35 de ani, vă repet, clasa politică, politicienii care şi-au exersat capacitatea de a guverna un popor de douăzeci şi ceva de milioane, aducându-ne unde ne-au adus, s-au calificat singuri ca incompetenţi, ca incapabili, drept corupţi şi aşa mai departe.
Începând cu Iliescu, acolo a fost ceva teribil. El a pus bazele acestui partid, care a devenit, în final, PSD-ul, şi de atunci lucrurile s-au succedat. Pe cine vreţi să aleg? Pe Ponta? Pe Dragnea? Pe Ciolacu?
Toţi oamenii aceştia au făcut datorii enorme din care noi nu prea mai putem ieşi şi ne asumăm riscul, la tot pasul, de a intra într-un faliment. Ei au făcut datoriile pe spatele nostru şi în numele nostru. Ei pleacă din mandatul lor, nu plătesc nimic din ce au făcut, iar noi urmează să plătim datoriile enorme.
Jurnalistă: Spuneaţi, aşadar, că ceea ce face Sorin Grindeanu prin jocul său politic îl pune în valoare, într-un fel, pe Ilie Bolojan?
Gabriel Liiceanu: Da, nu putea cineva să-i facă un bine mai mare domnului Bolojan. Ar trebui să-i fie recunoscător.
Jurnalistă: Aveţi senzaţia că sunteţi prea indulgent cu Ilie Bolojan? Dacă nu ar fi existat contraponderea Sorin Grindeanu, l-aţi fi văzut la fel pe Ilie Bolojan?
Gabriel Liiceanu: Să ştiţi că, uitându-mă la televizor, ca un om căruia îi pasă de ţara lui, după ce au fost anulate alegerile acelea şi s-a intrat în binomul Nicuşor Dan – Ilie Bolojan, m-a uimit să văd că la niciun post de televiziune şi la niciun jurnal nu s-a pus problema ce moştenire a primit Bolojan când a luat postul de prim-ministru.
Deci prima întrebare, pentru a-l judeca pe el şi a-i judeca performanţele, reuşitele şi limitele, este să te raportezi la ce ţară i s-a pus în braţe.
Jurnalistă: Este şi o alegere, domnule Liiceanu. Oamenii politici aleg astfel de…
Gabriel Liiceanu: Istoria i-a pus-o în braţe. Cei care îl judecă acum… PSD-ul e cadoul făcut românilor şi e moştenirea pe care Bolojan a primit-o de pe urma guvernanţilor anteriori, timp de 10 ani.
La cei pe care i-am înşirat înainte, ca jalnicii prestatori ai puterii, am uitat să vorbesc despre cireaşa de pe tort, care a fost preşedintele Iohannis, care şi-a dat blessing-ul la acea monstruoasă coaliţie dintre PSD şi PNL. Blessing-ul lui a fost enorm. USL-ul a fost sinteza şi corpul robust a ceea ce am păţit cu toţii.
