Liiceanu: Dragnea, un talentat organizator al răului la scară naţională. Guvernul, un comando de executanţi

Poate fi educată clasa noastră politică? Nu, nu poate, pentru că educaţia presupune umilitate, aşezarea în poziţia celui care vrea să-nveţe, iar politicienii de la noi, beţi de putere şi îmbogăţiţi peste noapte, sunt bolnavi de aroganţă, a explicat filozoful Gabriel Liiceanu.
Gabriei Liiceanu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
26.02.2017

Marele merit al lui Liviu Dragnea (pe urmele lui Năstase), merit care l-a împins în fruntea PSD-ului, a fost cel de extrem de talentat organizator al răului la scară naţională, iar Guvernul pe care l-a numit, cu Sorin Grindeanu în frunte, s-a dovedit a fi, din prima clipă, un comando de executanţi ai ideilor nocive născocite de şefi, a remarcat recent filozoful Gabriel Liiceanu, în articolul "Să-i ţinem sub lupă. Dialogul meu cu Ramona Ursu" publicat în Contributors.

Întrebat de jurnalista Ramona Ursu dacă poate fi educată clasa politică, dacă poate fi ea domolită din a-şi pune în aplicare planurile evident făcute pentru binele propriu, folosind vorba bună, demascându-i permanent intenţiile, Liiceanu a replicat:

"Nu, nu poate. Educaţia presupune umilitate, aşezarea în poziţia celui care vrea să-nveţe. Politicienii de la noi, beţi de putere şi îmbogăţiţi peste noapte, sunt bolnavi de aroganţă. Nu pot fi "educaţi". Pot fi, la o adică, ţinuţi în frâu, pot fi înfricoşaţi, dar nu educaţi. După Colectiv, strada a dat un semnal clar că nu mai vrea politicieni corupţi: "Corupţia ucide". Partidele au început să-şi facă coduri de onoare, criterii de punere pe liste etc. Praf în ochii oamenilor. În preajma alegerilor parlamentare, din cei puşi pe liste la PSD şi ALDE o grămadă erau inşi cu probleme penale, în frunte cu şefii de partide.

După ce a câştigat alegerile, PSD-ul a umplut parlamentul şi, deopotrivă, ministerele de penali. Tupeul lor e uluitor. Un exemplu, la întâmplare. Vă amintiţi, desigur, de cazul lui Mădălin Voicu, omul care, împreună cu colegul lui, Nicolae Păun, a fost pus sub urmărire penală pentru fraudarea fondurilor UE destinate integrării romilor. În urmă cu două săptămâni, Mădălin Voicu a fost numit secretar de stat la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Vă daţi seama ce glumă grotescă? Un penal conduce Ministerul Identităţii Naţionale!

Alt condamnat penal şi cu un nou proces penal pe rol conduce Camera Deputaţilor şi face guverne. Un ins acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului ocupă, ca şef al Senatului, "a doua funcţie în stat". Se mai pune problema, în aceste condiţii, să-i "educi"? Au rămas de mult, definitiv, repetenţi. Au îmbătrânit în rele. În Piaţa Victoriei s-a vorbit recurent despre ei ca "hoţi". Dar sunt mult mai mult decât atât. Sunt infractori organizaţi.

Marele merit al lui Dragnea (pe urmele lui Năstase), merit care l-a împins în fruntea PSD-ului, a fost tocmai cel de extrem de talentat organizator al răului la scară naţională. El a făcut dintr-un partid, cu o vorbă a lui Lion Feuchtwanger, o organizaţie bine pusă la punct pentru aducerea la îndeplinire a ideilor diabolice ticluite de ştabi. Ce este "ordonanţa 13" dacă nu un nod diabolic, căci e de nedesfăcut? Iar guvernul pe care l-a numit Dragnea, cu Grindeanu în frunte, s-a dovedit a fi, din prima clipă, un comando de executanţi ai ideilor nocive născocite de şefi."

Pentru a citi integral articolul intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor