Liga I. Astra Giurgiu şi Sepsi OSK Sfântu Gheorghe au terminat la egalitate duelul din etapa a treia
alte articole
Astra Giurgiu a pierdut în extremis trei puncte valoroase, foarte necesare în poziţionarea cât mai bună în clasamentul primului eşalon fotbalistic de la noi din ţară - Liga I.
Gruparea giurgiuveană a fost egalată practic în ultima fază de joc.
De la gazde, Valentin Gheorghe şi-a trecut în cont o dublă (minutele 15 şi 48), acesta din urmă fiind eliminat de centralul Iulian Călin în min. 86 pentru al doilea cartonaş galben.
Sepsi OSK a restabilit prima dată egalitatea pe tabela de marcaj în minutul 24 prin algerianul Rachid Bouhenna (24), pentru ca slovacul Pavol Safranko să echilibreze la rândul său situaţia scorului în minutele adţionale (90+5).
Situaţia finală putea fi însă alta dacă Silviu Balaure nu ar fi luat la ţintă bara transversală a porţii în minutul 90+1.
Ambele echipe sunt fără victorie în acest început de sezon, Astra având un punct, iar Sepsi OSK, două.