Liderul PL vrea referendum pentru suspendarea lui Dodon din funcţia de preşedinte

Lupta dintre Partidul Liberal, care se declară a fi unionist, şi Partidul Socialist, care este unul pro-rus, continuă. De această dată, liderul PL, Mihai Ghimpu, cere Parlamentului să voteze suspendarea din funcţie a preşedintelui Igor Dodon.
Liderul PL, Mihai Ghimpu (pl.md)
Maria Maevschi
16.01.2017

Atât în campania electorală, cât şi după ce a fost numit în funcţie, preşedintele Igor Dodon a făcut mai multe declaraţii care au stârnit nemulţumirea mai multar cetăţeni, consideră liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, adăugând că şeful statului ar trebui să fie o persoană echilibrată şi să respecte întru totul Constituţia. Totodată, Mihai Ghimpu, s-a arătat destul de optimist privind strângerea celor 34 de semnături pentru ca proiectul să fie înregistrat la secretariatul Parlamentului, făcând totuşi un apel către toate grupurile parlamentare să susţină această iniţiativă.

Una dintre cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Dodon a fost faptul că l-a felicitat pe aşa-zisul preşedinte a auto-proclamatei Republici Nistrene, acţiune care, în opinia lui Mihai Ghimpu, „contravine Constituţiei”. Astfel membrii PL au înaintat un proiect de hotărâre privind „suspendarea din funcţie şi dispunerea desfăşurării referendumului republican de demitere a lui Igor Dodon din funcţia de preşedinte al Republicii Moldova”.

Deputaţii PL şi-au argumentat solicitarea amintind că Igor Dodon a depus jurământul la învestirrea în în funcţie: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi perceperea propăşirii R. Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a RM”.

Astfel, felicitându-l pe aşa-zisul preşedinte al republicii nistrene el a încălcat acest jurământ, consideră Ghimpu. Mai mult decât atât, Dodon „a recunoscut această auto-proclamată republică nistreană; însă niciun şef de stat, inclusiv cel al Federaţiei Ruse nu a felicitat un preşedinte ales ilegal în stânga Nistrului”. Ceea ce a făcut Dodon, nu s-a mai întâmplat niciodată de când există această republică auto-proclamată, a mai menţionat Ghimpu, conform privesc.eu.

„Conform Constituţiei, procedura de iniţiere a suspendării revine unei treimi din numărul total al deputaţilor: 34. Noi, fracţiunea PL nu avem 34, dar iniţiem acest proiect de hotărâre şi sper ca[ această iniţiativă a noastră va fi susţinută de colegii noştri din Parlament. Noi nu ne putem permite să avem un preşedinte ales de cetăţenii Republicii Moldova dar care promovează interesele Federaţiei Ruse”, a precizat liderul liberal.

„Nu vreau să mai vorbesc de faptul că a sfidat dragostea faţă de patrie a celor care au luptat în acel război depunând flori la monumentul cazacilor”, amai adăugat Ghimpu, considerând că tot ce a făcut Dodon este în defavoarea Republicii Moldova.

Cu toate că nu a discutat cu colegii din alianţă despre noul proiect de lege, Ghimpu a declarat că PL este un „partid politic şi fracţiune independentă şi suntem în drept să iniţiem orice proiect de iniţiativă legislativă, inclusiv şi suspendarea din funcţie a preşedintelui Dodon. Eu sper că noi vom găsi susţinere”.

Amintim că şi la finele lunii decembrie, chiar cu câteva ore înainte de a fi numit preşedinte Dodon, liderul PL Mihai Ghimpu a cerut formarea unei comisii de anchetă a lui Dodon, făcând referire la declaraţiile făcute de şeful statului privind relaţiile cu Rusia, Transnistria, România şi Uniunea Europeană.

„Dlui poartă răspundere după validarea de către Curtea Constituţională pentru tot ceea ce face şi vorbeşte şi odată ce şi-a permis să înjosească statul care sunt cetăţenii, şi ţinând seama de declaraţia cea mai gravă, potrivit căreia cei ce au început războiul de pe Nistru nu ar fi fost ruşii, ci moldovenii, noi considerăm că această comisie trebuia constituită”, declara atunci Ghimpu în cadrul unei conferinţe de presă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor